in

Cel mai mare exercițiu NATO începe la granița Rusiei, Boris Johnson: „Mai puternici și mai uniți”

Cel mai mare exercițiu NATO începe la granița Rusiei. Premierul britanic Boris Johnson organizează un summit cu liderii ţărilor scandinave şi baltice, vecine ale Rusiei, în marja unuia din cele mai mari exerciţii militare ale NATO după încheierea războiului rece, care va avea loc în Norvegia începând de luni.

Cel mai mare exercițiu NATO începe la granița Rusiei

Manevrele, denumite “Exercise Cold Response”, vor reuni peste 30.000 de soldaţi din 27 de ţări venite să se antreneze la temperaturi sub zero grade.

În paralel, premierul Boris Johnson îi va primi marţi la Londra pe liderii Forţei Expediţionare Comune (JEF), o coaliţie de zece state concentrată pe securitatea din nordul Europei, potrivit unui comunicat al Downing Street.

“Securitatea europeană a fost zdruncinată de atacul Rusiei asupra Ucrainei şi, alături de partenerii noştri, vom lua măsuri pentru a ne asigura că vom ieşi mai puternici şi mai uniţi decât înainte”, a explicat şeful guvernului britanic, citat în comunicatul de presă.

„Trebuie să ne asigurăm”

“Asigurarea rezistenţei noastre la ameninţările din partea lui Putin trebuie să depăşească aspectul militar: împreună, alături de partenerii noştri din Marea Nordului şi Marea Baltică, trebuie să ne asigurăm că suntem feriţi de interferenţa Rusiei în aprovizionarea noastră cu energie, în economia şi valorile noastre”, a adăugat Boris Johnson.

JEF, creată în 2012, este formată din Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Islanda, Letonia, Lituania, Ţările de Jos şi Norvegia (membri NATO), la care se adaugă Finlanda şi Suedia, care nu sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Guvernul britanic, îngrijorat că Putin ar putea folosi arme nucleare

„Libertatea de mișcare”

Organizarea acestui exerciţiu militar în Marea Baltică este menit să demonstreze “libertatea de mişcare” într-o zonă strategică din apropierea Rusiei.

În ceea ce priveşte summitul de săptămâna viitoare, liderii JEF sunt aşteptaţi să convină asupra unui program intensificat de exerciţii în Arctica, Atlanticul de Nord şi Marea Baltică, potrivit comunicatului, scrie Agerpres.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]

Un jurnalist american a fost ucis de forțele ruse în Ucraina

ULTIMA ORĂ! Un jurnalist american a fost ucis de forțele ruse în Ucraina

Individ cu nume românesc, dat în urmărire pentru un VIOL în Barking, la Londra