Laburiștii continuă să promoveze un program mai degrabă de extrema stângă decât moderat. În manifestul pentru alegeri al liderului Jeremy Corbyn, britanicii sunt îndemnați să voteze Partidul Laburist care promite nici mai mult nici mai puțin decât naționalizarea.
Astfel, laburiștii spun că dacă vor veni la putere, după alegerile din 8 iunie, vor dispune naționalizarea companiilor de energie, a căilor ferate, a companiilor de transport public și a Royal Mail, privatizată de sfârșitul anului 2015, acțiune despre care liderul laburist spune că a fost o greșeală istorică.
De asemenea, Partidul Laburist are în vedere alocarea a 6 miliarde pe an de la buget pentru Sistemul Național de Sănătate (NHS).
Manifestul, citat de The Independent, are 43 de pagini și urmează să fie examinat azi, 11 mai, înainte de a fi finalizat și distribuit alegătorilor.
Partidul va examina, de asemenea, propunerile conservatorilor de a ridica vârsta de pensionare la 67 de ani, în următoarea perioadă, o mișcare ce îi vizează pe votanții mai în vârstă, care au majoritatea covârșitoare la votul de peste patru săptămâni.
De asemenea, laburiștii promit eliminarea taxelor pentru studii universitare:
„Partidul Laburist va reintroduce granturile de întreținere pentru studenți și va elimina taxele de școlarizare universitare. Învățământul universitar este gratuit în multe țări din Europa de Nord, iar în cadrul unui guvern laburist va fi gratuit și în Marea Britanie ”, se mai arată în manifest.