Primarul Londrei, laburistul Sadiq Khan, cere un al doilea referendum pentru Brexit, motivând felul în care guvernul britanic negociază ieșirea din UE.
El a scris în ultima ediție a săptămânalului The Observer că, o dată cu apropierea datei plecării din UE, Marea Britanie nu are decât două opțiuni: „o afacere proastă” sau „plecare fără acord”.
Dezbaterea, scrie Khan, a devenit mai mult o problemă despre „ambițiile politice ale lui Boris Johnson”, decât de a face ceva bun pentru Marea Britanie.
Comentariile, arată BBC, sunt în contradicție cu politica oficială a Partidului Laburist, care este în sensul de a respecta rezultatul referendumului, însă „lasă deschise toate opțiunile” în cazul în care acordul nu va fi aprobat de parlament.
Khan a declarat că, deși a făcut campanie pentru a se rămâne în UE, a acceptat voința britanicilor de a părăsi uniunea.
El a spus că nu se aștepta să se recurgă la un al doilea referendum însă „este din ce în ce mai alarmat de abordarea haotică a negocierilor care a adus doar confuzie și blocaj”.
O dată cu trecerea timpului, a spus Khan, Marea Britanie a rămas doar cu două posibilități „incredibil de riscante”.
„Ambele scenarii sunt la un milion de kilometri față de ceea ce s-a promis în timpul campaniei pentru referendum, expunând în continuare minciunile și mistificările vândute populației”, spune el.
„Nu cred că Theresa May are mandatul să se joace atât de flagrant cu economia britanică și cu mijloacele de trai ale oamenilor”, a mai declarat Khan.
Primarul Londrei a mai declarat la BBC One că un al doilea referendum un trebuie să fie o reluare a primului, dar oamenii trebuie să aibă un cuvânt de spus în legătură cu rezultatul negocierilor.
El a mai spus că oamenii ar trebui să aleagă între acordul semnat de guvernul May și rămânerea în UE.
„Mai degrabă decât a avea o afacere proastă sau rea, putem să acordăm populației britanice opțiunea de a rămâne în UE”, a declarat primarul laburist.
Brexit a paralizat parlamenul Britanic. Blair: „UE trebuie să facă o ofertă”