in

UK: Parlamentul a votat pentru rămânerea în UE



Moțiunea lansată de parlamentarii eurosceptici, care solicitau organizarea unui referendum privind menţinerea Marii Britanii în UE a fost respinsă luni seara. Este prima oară însă când o bună parte dintre conservatorii premierului Cameron a susținut o inițiativă a opoziției.

Organizarea referendumului, inițiativă venită pe fondul dezamăgirii britanicilor față de tratatul UE dar și de criza economică din zonă, a fost supusă luni seara la un vot consultativ în Parlamentul britanic. În total, 483 de deputaţi au votat contra organizării unui asemenea referendum, în timp ce 111 au susţinut demersul, printre care 80 de deputaţi conservatori, care anunţaseră că nu vor respecta instrucţiunile de vot ale şefului guvernului.

Cu toate că votul a avut un caracter consultativ, iar moţiunea nu avea nicio şansă să fie adoptată, a reușit să provoace o revoltă printre conservatori, revoltă pe care presa britanică o descrie ca fiind prima înfrângere politică majoră pentru Cameron de când acesta a ajuns la putere. În ultimele 3 zile, Cameron a încercat să convingă mai mulți protestatari conservatori să nu voteze moţiunea ce le propunea britanicilor trei opţiuni: menţinerea în Uniunea Europeană, ieşirea sau renegocierea legăturilor, mult mai flexibile, axate pe comerţ şi cooperare.

Premierul a declarat că “atunci când casa vecinului arde, primul reflex este să ajuţi la stingerea incendiului, cel puţin ca flăcările să nu ajungă la propria casă”. “Interesul nostru naţional este să fim în UE, să ajutăm la stabilirea regulilor care reglementează piaţa unică, cea mai importantă piaţă pentru noi, deoarece absoarbe aproape 50 la sută din exporturile britanice”, a spus premierul.

Discuţiile despre oportunitatea rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană au fost cerute de laburişti. Natascha Engel, preşedintele Comisiei economice din Camera Comunelor declarase în urmă cu câteva săptămâni că: “Există o majoritate clară în rândurile parlamentarilor care doresc o dezbatere pe tema retragerii din UE”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Regele Mihai: România a evoluat mult în ultimii 20 de ani

Ambasada României a premiat talentele românești din UK