in

Regele Mihai: România a evoluat mult în ultimii 20 de ani



Fostul rege al României Mihai I a ținut astăzi, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, un discurs în fața camerelor reunite ale Parlamentului.

„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.”

După mai bine de 60 de ani, fostul suveran a avut ocazia să se adreseze din nou într-un discurs oficial „naţiunii române”. Regele și-a început mesajul atrăgând atenția asupra faptului că România nu poate avea un viitor fără a-și respecta trecutul. „Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă”, a spus Mihai.

În ceea ce privește prezentul, Mihai le-a atras atenția parlamentarilor români că „politica este o sabie cu două tăişuri“. „Ea (politica, n.r.) garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”, a mai declarat Majestatea Sa.

În același timp, a adus în discuție și câteva din problemele majore cu care se confruntă România. Regele a spus că este mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare. De asemenea, le-a reamintit politicienilor și că România are nevoie de infrastructură. „Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii“, a mai declarat acesta.

În final, Regele a adus în discuție Coroana regală, spunând că aceasta „nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie”, a spus în încheiere Mihai.

Născut la 25 octombrie 1911 și făcând parte din dinastia Hohenzollern, Mihai I a domnit în doua perioade, între anii 1927 și 1930 și ulterior între anii 1940 si 1947. În 1947 Regele a semnat sub presiune actul de abdicare și a părasit țara, urmând să se reîntoarca abia în anul 2002, împreuna cu sotia sa Ana de Bourbon-Parma.

Băsescu și Boc, absenți de la discurs

Nici președintele statului, Traian Băsescu, nici premierul României, Emil Boc, și nici șeful Camerei Deputaților, Roberta Anastase nu au fost prezenți la evenimentul din Parlament. Traian Băsescu a plecat în această dimineață spre Bruxelles, Emil Boc a preferat să ia parte la o ceromonie organizată de Ziua Armatei la Carei, iar Roberta Anastase a ales să plece într-o vizită de lucru în Georgia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sarkozy, atac dur la adresa premierului britanic

UK: Parlamentul a votat pentru rămânerea în UE