Scandalul Brexit ia forme din ce în ce mai ciudate. Un virus supranumit „Brexit” cu „potențial mortal”, a dat iama printre locuitorii Regatului Unit. Potrivit The Telegraph, virusul se transmite prin „ cârnați preparați din carne din Uniunea Europeană”.
Este vorba despre un virus tropical al hepatitei E (HEV) care a suferit mutații și se poate transmite la animalele de la fermele de porci de pe continent.
Departamentul de Sănătate Publică din Anglia a raportat în 2016 cel mai mare număr de cazuri din 2010, 1.244, comparativ cu 368 cu un an mai devreme.
Virusul provoacă o boală asemănătoare gripei și, în condiții grave, poate provoca moartea.
Experții estimează că aproximativ 10% din carnea de porc din UE ar putea fi infestată cu virusul care a primit denumirea de „Brexit” și care afectează anual 60.000 de persoane în Marea Britanie.
Boala se poate transmite la om în urma consumului de carne de porc, mezeluri sau slănină.
Odată ingerat, virusul ajunge în ficat și îi îmbolnăvește pe cei cu imunitatea scăzută.
Această tulpină este legată de fermele de porci din Franța, Olanda, Germania și Danemarca și poate fi distrusă doar dacă mâncarea este gătită mai mult decât de obicei, scrie The Telegraph.
Dr. Harry Dalton, un gastroenterolog de la Universitatea Exeter, a declarat într- o conferință pe tema bolilor infecțioase neurologice că HEV a devenit o amenințare majoră.
El a spus: „Eu îl numesc virusul Brexit, acesta atacă ficatul și nervii, mai ales în luna mai și este deosebit de periculos pentru persoanele cu un sistem imunitar problematic, cum ar fi cei care au avut transplant de organe și posibil cancer. Provine din Europa”.
El a spus că nimeni nu ar trebui să mănânce carne de porc în sânge, iar femeile gravide și pacienții cu transplant nu ar trebui să mănânce deloc carne de porc.
Oamenii care mănâncă carne de porc trebuie să o gătească până când aceasta devine crocantă, iar cârnați trebuie gătiți de cel puțin 20 de minute, deoarece virusul este rezistent la căldură și supraviețuiește până când carnea este încălzită la peste 71 ° C timp de două minute.
https://ziarulromanesc.net/observator/comunitate/video-incredibil-chirie-in-londra-pentru-1-500-de-lire-sterline-pe-luna-ai-plosnitele-incluse-in-pret/
(VIDEO) Prima persoană repatriată în Europa după ce s-a infectat cu Ebola