in

Competiția internațională 4V Rally Raid România revine în Constanța în 20 – 22 august 2021

Ediția 4V Rally Raid România din 2021 se anunță a fi cea mai spectaculoasă de până acum, aducând la start echipaje din 7 țări. Mulțumită acestui statut, competiția se bucură în acest an și de finanțarea din partea Primăriei Municipiului Constanța, acordată prin programul de finanțări nerambursabile dedicat proiectelor de interes general.

Competiția 4V Rally Raid România este și a 4-a etapă din Campionatul Național de Rally Raid România 2021. Iar evenimentul este organizat de Asociația Club Sportiv 4V Motorsport, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, Federației Române de Motociclism și Ministerului Tineretului și Sportului. Totodată, statutul și standardele de organizare ale competiției se reflectă și în participarea echipajelor de la nivel internațional.

De altfel, 4V Rally Raid România și-a câștigat reputația de „Dakarul Dobrogei”, reprezentând una dintre cele mai spectaculoase și solicitante competiții motorizate din România. Pentru al treilea an consecutiv, această competiție se desfășoară în Constanța, datorită traseelor variate din această regiune.

Peste 50 de echipaje din Bulgaria, Ucraina, Slovacia, Italia, Polonia, Cehia și România se vor întrece atât pe porțiuni asfaltate sau betonate și drumuri agricole, cât și pe trasee în off-road, care cuprind dealuri, stânci, nisip, albii secate, arbuști căzuți, vegetație și păduri. Per total, gladiatorii motorizați vor avea de parcurs 550 de kilometri în condiții variate, care vor solicita intens abilitățile de pilotaj și fiabilitatea vehiculelor.

Invitație la dans. „Dance Sea-mphony 2021” – coregrafii inedite la malul mării

Vor lua parte la 4V Rally Raid România inclusiv echipaje care au participat și la Raliul Dakar. Dar competiția este deschisă pentru mai multe categorii de experiență.

Astfel, pentru piloții profesioniști licențiați care se întrec în categoria Professional, nu există limitare de viteză. Dar se impune o viteză maximă de 80 km/h pentru participanții înscriși la categoriile Promo și Discovery. Acestea sunt alocate echipajelor cu experiență medie, respectiv echipajelor de începători.

4V Rally Raid România atrage și prin varietatea de vehicule care participă în competiție. La categoria Auto concurează mașini 4×4 care sunt special echipate pentru a cuceri trasee cu teren accidentat. Iar la categoria SSV (Side by Side Vehicle) sunt încadrate vehicule de dimensiuni mici, special create pentru teren greu. Echipajele Auto și SSV sunt formate din pilot și copilot. Dar există și categoria Moto și QUAD, în care sunt cuprinse motociclete și ATV-uri conduse de o singură persoană.

Așadar, evenimentul desfășurat în intervalul 20 – 22 august 2021 va include două zile de concurs, cu

tipuri de vehicule care atrag toți pasionații de motorsport. În prima zi de competiție participanții vor parcurge 300 de kilometri, pe trasee aflate în zona de nord a județului Constanța. A doua zi de concurs este rezervată traseelor din sudul județului, care însumează 250 de kilometri. Simbolică pentru această zonă va fi plecarea în cursă de la Monumentul Tineretului, Straja, care este situat pe malul canalului Dunăre – Marea Neagră.

Pe parcursul competiției, participanții beneficiază de toate măsurile și serviciile de siguranță. În acest sens, 4V Rally Raid România colaborează cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care pune la dispoziție două autospeciale, precum și cu serviciul de ambulanță, Poliția Județeană, Jandarmerie și Poliția Locală.

De asemenea, 7 operatori video și 8 fotografi vor capta întregul spectacol motorizat, dispunându-se inclusiv de un elicopter. Iar publicul va putea admira vehiculele de competiție în parcul tehnic amplasat în Piața Ovidiu din centrul vechi al orașului Constanța. Tot în parcul tehnic pot fi descoperite și noutățile expuse de partenerii Honda Moto Romania, Agrodania, Est Bike si GTC AutoShop, care au susținut an de an dezvoltarea evenimentului 4V Rally Raid România.

În seara de sâmbătă (21 august), parcul tehnic din Piața Ovidiu va găzdui un concert susținut de Dan Helciug – Tribut Queen, de la ora 21:00 iar în cursul zilei de duminică, vor avea loc festivitatea de premiere și masa festivă.

Acțiunea încărcată cu adrenalină din 4V Rally Raid România poate fi urmărită atat pe site-ul nostru cât și pe conturile de Facebook și YouTube ale competiției.

Proiect: 4V Rally Raid România

Proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța

Valoare Totală a Proiectului: 490.029 lei

Asociația Club Sportiv 4V Motorsport

Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Crimă șocantă în Anglia: Un tată a fost ucis de doi băieți de 14 ani după ce a sărit în apărarea fiicei sale

Șoc în nordul Londrei. Șofer român de TIR, acuzat de crimă. Rămășițele unei femei de 20 de ani, găsite într-un parc din Neasden