Potrivit presei din Regat, Prințul Harry, al cincilea pe linia de succesiune la tron, are o relaţie cu Meghan Markle. În vârstă de 35 de ani, este o actriță de origine americană, născută în Los Angeles, care a devenit cunoscută grație personajului Rachel Zane pe care îl interpretează în serialul de televiziune „Suits”.
Deși au decis să aibă răbdare în relație pentru a nu face vreun pas greșit, prințul britanic este „amorezat” de Meghan Markle, informează tabloidul The Sunday Express. „E mai fericit decât a fost vreodată în ultimii mulţi ani, iau lucrurile pas cu pas, săptămână după săptămână şi se bucură de compania celuilalt. Se poate spune că le place să fie împreună şi că există în mod cert o anumită chimie între ei”, a declarat un apropiat pentru sursa citată.
„Harry a încercat cu disperare să păstreze secretul asupra acestei relaţii, deoarece nu vrea să o sperie pe Meghan. Ştie că lucrurile se vor schimba atunci când relaţia va fi făcută publică, dar ştie, de asemenea, că nu poate ţine secretul prea mult timp”, a adăugat aceeaşi sursă.
Sursele continuă să facă afirmații cu privire la relația celor doi, în schimb purtătorul de cuvânt al reședinței regale Kensington Palace a refuzat să vorbească despre viața privată a prințului.
Actrița Meghan Markle a vizitat Londra în această vară, publicând pe diverse rețele de socializare numeroase fotografii din timpul călătoriei, dar fără nicio referire la prințul Harry. Ceea ce au observat fanii a fost o brățară asemănătoare cu cea purtată în ultimele luni de prințul Harry, aceștia sugerând că brățara ar fi un cadou primit de la prințul britanic.
În ultimul timp au apărut numeroase afirmații cu privire la viața privată a prințului, presa cuplându-l atât cu cântăreața Ellie Goulding, cât și cu actrița Jenna Coleman, dar ambele relații au fost negate ulterior.
Muzicianul britanic Rod Stewart a primit titlul de cavaler din partea Prinţului William