in

Cinci români vor purta torța olimpică la JO Londra



În urma unei campanii de selectare realizată de o companie din industria de electronice, 5 români au fost aleși să poarte Torța Olimpică în călătoria acesteia prin Marea Britanie. Călătoria de 70 de zile pentru Cursa de Purtare a Torţei Olimpice din Londra 2012 va începe în Marea Britanie sâmbătă, 19 mai, şi va parcurge mai multe zone culturale. Prin vizitarea a 1.000 de oraşe şi provincii de-a lungul rutei de 8.000 de mile, Torţa Olimpică are rolul de a încânta publicul britanic şi de a marca startul oficial al Jocurilor Olimpice din Londra 2012 prin celebra sosire la Stadionul Olimpic din data de 27 iulie.

Bogdan Cismariu, Adrian Hădean, Marius Radu, Cristina Bogdan şi Cătălin Stelian au fost selectați în urma campaniei”Pasiuni care schimbă vieţi”, realizată de Samsung pe site-ul www.eroilocali.ro să poarte Torța Olimpica în Marea Britanie. Potrivit unui comunicat, pasiunile celor cinci nominalizaţi au inspirat oamenii prin contribuţia importantă pe care au avut-o în cadrul comunităţilor lor locale, reuşind să facă o diferenţă pentru membrii acestora.

Bogdan conduce o şcoală de ghizi şi îi învaţă pe cei entuziaşti să descopere naturaşi muntele. Prin intermediul pasiunii sale, Bogdan oferă oamenilor şansa de a-şi pune în practică această pasiune şi, de asemenea, contribuie la îmbunătăţirea turismului în România.

Adrian coordonează un program de nutriţie pentru copiii de grădiniţă, iar, prin intermediul pasiunii sale pentru arta culinară, a reuşit să îmbunătăţească comportamentul alimentar al multor copii, într-un spaţiu dominat de fast food şi alimente artificiale.

Marius lucrează ca voluntar cu tinerii pasionaţi de domeniul IT. Printre proiectele pe care le coordonează, acesta derulează şi un program educaţional care are ca scop educarea copiilor în ceea ce priveşte beneficiile şi riscurile jocurilor electronice. Marius vizitează şcoli şi informează copiii asupra pericolului dependenţei de jocurile electronice şi, în acelaşi timp, oferă soluţii pentru a evita dependenţele, arătându-le cum să aibă o carieră de succes în IT. În acest fel, Marius ajută copiii să evite riscul de a-şi distruge viaţa din cauza dependenţelor de acest fel.

Cristina Bogdan este unul dintre puţinii profesori implicaţi în activităţi de voluntariat. Aceasta coordonează un program de antropologie bazat pe o cercetare riguroasă, care a condus la descoperiri unice în acest domeniu.

Pe lângă talentul incontestabil, Cătălin depune eforturi pentru a convinge oamenii să investească în teatrul din România. Joacă deseori pro bono şi este unul dintre puţinii oameni care încearcă să ofere teatrului o şansă şi să ajute această artă să nu se piardă.

“Sunt foarte fericit să fiu unul dintre purtătorii torţei olimpice în cadrul Jocurilor Olimpice din Londra 2012. Sunt emoţionat pentru că e prima oară când particip la o astfel de manifestare. Nu m-am aşteptat vreodată să văd Flacăra Olimpică în realitate, cu atât mai puţin să am onoarea să o şi port. Urmăresc Jocurile Olimpice din copilărie şi mereu mi-am imaginat cum ar fi să ţin în mână simbolul unui fenomen mondial, pe care toată planeta îl priveşte. Mă bucur foarte mult că am ocazia să particip la Cursa de Purtare a Torţei Olimpice în această vară. Mulţumesc Samsung pentru că mi-a oferit această şansă. Să merg la Jocurile Olimpice este una dintre cele mai mari suprize pe care le-am avut până acum”, a declarat Cătălin Stelian, unul dintre purtătorii torţei olimpice din Londra 2012 pentru România.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mâncătorii de lebede

Raport: ”Libertatea de mișcare a lucrătorilor în UE, în interesul Marii Britanii”