in

Oțelul Galați pleacă din Manchester fără niciun punct



Campioana României, Oţelul Galaţi, a înregistrat a patra înfrângere în grupa C a Ligii Campionilor, din tot atâtea meciuri disputate, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, scor 2-0 (1-0), de echipa engleză Manchester United.

Oţelul nu s-a făcut de râs la Manchester, dar nici nu a reuşit să se autodepășească. A pierdut cu același scor ca la București, 2-0 și a rămas doar cu șanse mici de calificare în Liga Europa. Valencia și Rooney au decis meciul în favoarea englezilor, lasând Oțelul pe ultimul loc al grupei, fără punct în Ligă.

Dorinel Munteanu, antrenorul gălățenilor a declarat după meci că echipa sa putea scoate un rezultat mai bun în fața campioanei din Premier League. Munteanu s-a arătat dezamăgit de rezultat, însă şi-a felicitat fotbaliştii pentru jocul prestat mai ales în repriza a doua. “A câştigat echipa mai bună astăzi, deşi noi am fost mai curajoşi şi am avut altă atitudine. Am avut momente în care i-am dominat pe englezi”, a spus antrenorul Oţelului.

În celălalt meci al grupei, Benfica şi Basel au terminat la egalitate, 1-1. Manchester United şi Benfica Lisabona se află, cu câte opt puncte, pe primul loc al clasamentului grupei C. Pe poziţia a treia se situează FC Basel, cu 5 puncte, în timp ce Oţelul Galaţi, fără niciun punct, ocupă ultimul loc al clasamentului grupei C.

În penultima etapă a grupei C, Oţelul Galaţi evoluează pe teren propriu în compania formaţiei FC Basel, într-un meci programat la 22 noiembrie, în timp ce în cealaltă partidă, Manchester United primeşte vizita formaţiei Benfica Lisabona.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Norvegienii, despre români: fac grătare cu pescăruşi şi şobolani

UE angajează 600 de traducători