in

PSD Anglia a lansat “Labour Friends of Romania”



Relația strânsă dintre PSD Anglia și laburiștii britanici s-a concretizat, luni, 27 februarie, în înființarea grupul româno-britanic de cooperare politică, “Labour Friends of Romania”. Noua organizație va funcționa ca un vector de promovare al politicilor social-democrate la nivel european și va oferi cadrul politic de cooperare între politicienii de stânga din Marea Britanie și Romania.

La evenimentul de lansare a grupului, desfășurat la sediul Parlamentului Britanic, în Palatul Westminster, au participat, alături de social democrații români din Marea Britanie, reprezentanți ai comunității românești din Londra din zona academică, asociații studențești, oameni de afaceri români, parlamentari și europarlamentari britanici.

Alexandru Petrescu, vicepreședinte PSD Diaspora și președinte al organizației PSD Anglia a declarat cu această ocazie că ”Labour Friends of Romania va facilita dialogul la vârful politicii pe coordonata Londra-București-Bruxelles”. Acesta a mai spus că ”se așteaptă ca baza de membri a grupului să crească în diversitate prin atragerea a cât mai multor oameni care vor să facă parte dintr-o organizație dinamică, cu un cuvânt greu de spus în politica social democrată a următorilor ani.”

Emma Reynolds, parlamentar britanic și membru al Partidului Laburist, a salutat activitatea organizației PSD Anglia și a reconfirmat cu această ocazie sprijinul parlamentarilor de stânga din Regat pentru programele de integrare a comunităților românești din Marea Britanie. Înființarea grupului a fost lăudată și de David Schoibl, președinte al Mișcării Laburiste pentru Europa, care a subliniat la rândul său importanța comunității românești în Anglia.

Comunitatea românească din UK a reprezentat, de altfel, și subiectul central al discuțiilor din cadrul primei întâlniri a grupului.

Dr. Graham Giles MBE, președinte al Mișcării Socialist-Creștine din Marea Britanie și membru marcant al Partidului Laburist, a subliniat în cadrul dezbaterilor importanța reprezentării românilor din Regat într-un cadru oficial și a încurajat activitatea organizațiilor comunitare și implicarea lor în viața sociala și politica din Anglia.

În cadrul întâlnirii, Ciprian Boloș, vicepreședintele PSD Anglia, a prezentat și activitatea organizației în contextul relațiilor la nivel central și regional cu Partidul Laburist precum și proiectele propuse pentru 2012.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Britanicii trimit vaci și pantofi în România

Un copil de 11 ani s-a sinucis de dorul mamei sale, plecate la muncă în străinătate