in

România, campioana lumii la videochat. Afacere de milioane de euro

În ultimii ani, în România, videochat-ul a devenit o afacere de sute de milioane de euro.  Digi24 a realizat un documentar exploziv despre acestă profitabilă afacere. Jurnaliştii au vorbit atât cu proprietari de studio-uri de videochat, cât şi cu modele. Sumele care se castiga din videochat sunt ametitoare.

Din cauza sărăciei şi a ambiţiei tinerilor de a se îmbogăţi uşor, România a ajuns un punct important pe harta industriei mondiale de videochat.

Vrei să îți cumperi un apartament într-un an? Să fii tratată ca o regină și să ai toți bărbații la picioarele tale? Așa încep cele mai multe anunțuri de angajare pentru domeniul videochat, o afacere de sute de milioane de euro care ia amploare și în România. În București există cele mai mari studiouri de profil din Europa și tinere care obțin recorduri mondiale la încasări. 

În ultimii ani, în România, videochat-ul a devenit o afacere profitabilă, de sute de milioane de euro.

„Estimăm că numărul persoanelor care fac videochat se apropie de 100.000. Iar ca încasări, pe întreg teritoriul țării, undeva la peste 100 de milioane de euro”, a spus Robert Vanderty, managerul unui studio de videochat.

Atraşi de oportunitatea de a câştiga mulţi bani, într-un timp foarte scurt, zeci de mii de tineri se îmbracă provocator şi discută cu străini bogaţi, în faţă camerelor video. În marile oraşe s-au înfiinţat sute de studiouri care sunt, permanent, în căutare de angajaţi, mai ales în rândurile studenţilor.



 „Cel mai mult am câștigat 25.000 de dolari într-o lună”, a spus Raquelle Diva, model de videochat.

Raquelle îşi începe ziua de lucru cu o sesiune de machiaj profesionist. Vrea să arate impecabil pentru a atrage cât mai mulţi domni dispuşi să plătească, scump, pentru fiecare minut de conversaţie.

„Tariful meu este de trei dolari pe minut. Membrii mei sunt de toate felurile. La mine se bazează foarte mult America, Australia, Canada, Spania”, a spus Raquelle Diva

Prețul succesului

Unul dintre tinerii care fac videochat acasă îşi spune „Wilson” şi este din Bucureşti. A acceptat interviul sub protecţia anonimatului.

 „Eu fac videochat non-sexual. Deci eu niciodată nu îmi dau nici măcar tricoul jos. Pur și simplu doar mă joc cu mintea lui. Cel mai mult am câștigat 8.620 de dolari, în două săptămâni”, a spus Wilson.

Wilson a explicat că această activitate bănoasă este de fapt o capcană. Nopţile petrecute în faţa laptop-ului i-au distrus sănătatea.

 „Ajungi să iei pastile, să iei energizante, să bei cafele ca să poți să stai, în continuare, în fiecare seară, să stai câte 16 ore. Cel mai mult am stat 26 de ore online în continuu. Nemâncat, nedormit, doar cu energizante și cafele”, a povestit modelul de videochat.

Mai mult, fanteziile interlocutorilor l-au afectat psihic, mărturiseşte bărbatul. „Cel mai recent caz e cu un băiat în jur de 30 de ani care a vrut să fie umilit. L-am înjurat și după aia l-am pus sa stea în genunchi că se ia la palme. Și s-a luat la palme în genunchi până s-a înroșit. Eu am avut persoană care a stat să se uite la mine cât am dormit și mă plătea pentru chestia asta că voia să îmi facă bine, să mă odihnesc”, a povestit Wilson.

La 29 de ani, Robert Vanderty conduce un adevărat imperiu în industria videochat. Deţine şase studiouri, din care trei sunt în Bucureşti, unul în Timişoara, unul în Cluj şi unul în metropola americană Los Angeles.

„Cifra de afaceri este undeva la 2-3 milioane de dolari, iar ca profit nu putem spune că am avut un profit foarte mare pentru că noi am investit foarte mult în a ne extinde peste tot”, a precizat Robert Vanderty.

Pentru el lucrează 300 de modele care îi plătesc comision din încasări. Cele mai noi angajate sunt instruite de o suită de consilieri.

„Avem profesoară specializată de engleză, profesoară de cultură generală, profesoară de actorie și nu în ultimul rând profesoară de make-up care le învață cum să se machieze, cum să arate mai bine pe cameră”, a explicat bărbatul.

„În primul rând gramatica este absolut esențială și apoi abordăm tot felul de subiecte. Vorbim despre țara respectivă, Trump, Obama, avem tot felul de discuții pe subiecte cotidiene. Ce se întâmplă de exemplu în momentul de față în America”, a explicat profesoara care le predă modelelor limba engleză şi noţiuni de cultură generală.

În România, însă, nu toate studiourile de videochat îşi desfăşoară activitatea legal. Cele mai multe funcţionează pe ascuns şi fac evaziune fiscală. În anul 2015, poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii la 93 de adrese din judeţele Buzău, Bacău, Sibiu, Timiş şi Ilfov. Anchetatorii au estimat că, în acest dosar, evaziunea fiscală se ridica la 300 de milioane de dolari.

Fenomenul videochat nu se rezumă, însă, doar la activitatea de studio. Majoritatea românilor care practică această aşa-zisă „meserie” o fac clandestin, la domiciliu. Unele companii IT au sesizat potenţialul afacerii şi au dezvoltat aplicaţii software pentru aceştia.

Dorinţa de a se îmbogăţi, prin intermediul videochat-ului, i-a costat pe unii români chiar şi libertatea. O femeie, în vârstă de 24 de ani, din comuna Vărăşti, judeţul Giurgiu, a fost condamnată, recent, la nouă ani de închisoare. Poliţiştii şi procurorii au descoperit că aceasta îşi exploata sexual fetiţa, în vârstă de 11 luni, în cadrul unor show-uri video cu străinii.

„Ea a început să facă videochat cu minora când avea cred că două luni, până aproape de un an. Show-urile au constat în dezbrăcarea minorei, atingerea în zonele intime, acte sexuale orale cum am spus”, a spus procurorul DIICOT.

 

Bărbatul care a comandat aceste spectacole groteşti este cetăţean american şi a fost arestat de F.B.I. În prezent, cei doi minori se află în grija Direcţiei pentru Protecţia Copilului Giurgiu.

Româncele au acaparat piața videochat pentru adulți. Vezi câte compatrioate fac sex virtual pe bani!

Avertisment MoneyGram de Ziua Îndrăgostiților: Nu vă lăsați înșelați de escroci „în căutarea dragostei”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În România, în fiecare zi au loc cinci violuri. Multe dintre ele sunt justificate, cred majoritatea românilor

Unde puteți vota pe 11 decembrie în Marea Britanie. Lista secțiilor pentru alegerile parlamentare