in

ÎPS Teodosie: “În altar nu sunt microbi, susţin chiar specialiștii de la NASA”

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a reacționat la propunerea ca slujbele religioase să se desfășoare doar cu certificat verde, spunând că că-n altar ”nu prea sunt microbi, iar în Sfântul Potir nu sunt deloc”. Mai mult, înaltul prelat susține că specialiști de la NASA ar fi stabilit că microbii stau departe de altarele bisericilor, scrie presa din ţară.

Afirmația inedită a fost făcută într-o emisiune televizată, într-o discuție în care ÎPS Teodosie a invocat autonomia Bisericii. Înaltul prelat are convingerea că, în virtutea acestei autonomii, certificatul verde nu va deveni obligatoriu pentru cei care participă la ceremoniile religioase.

„Este o exagerare. Noi avem o anumită autonomie, în Biserică, mai ales în Sfântul Altar. În Altar nu prea sunt microbi, iar în Sfântul Potir nu sunt deloc, asta au constatat chiar specialiştii de la NASA. Cred că se intră cum nu s-a intrat niciodată în autonomia Bisericii. Patriarhia a dat un răspuns că nu crede că se va ajunge aici. Judecând obiectiv, în toate acestea sunt nişte exagerări.

Britanicii testează un nou vaccin: un PLASTURE care oferă imunitate pe termen lung

Certificatul verde nu garantează că nu ne îmbolnăvim. Este atâta lipsă de organizare. În loc să se implice medicii, se implică politicul şi administrativul în actul medical. Avem şi noi medicul nostru, cel mai bun neurochirug, care e preot, se consultă cu specialişti din străinătate. În loc să fie grijă faţă de oameni să nu se facă vaccinul fără să fie testaţi oamenii, se iau aşa fără discernământ.

Eu vorbesc cu mulţi oameni care mi se plâng ce au păţit, le iau de la sursă. Nu mi-e teamă de riscul de a fi infectat, dacă mă împărtăşesc în fiecare zi nu mă pot infecta. Dar nu poţi să te împărtăşeşti nepregătit.

Eu cred în medicină, dar nu făcută cu multă superficialitate şi cu această normă. Modul în care este impus vaccinul este tendenţios. Avem o normă de vaccinare. Asta nu ne arată o logică medicală”, a declarat ÎPS Teodosie la România TV.

Dacă proiectul certificatului verde, aflat în camera Deputaţilor, va ajunge lege în Monitorul Oficial, inclusiv cei care vor să intre într-o biserică vor fi obligaţi să prezinte certificatul verde.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
țigări de contrabandă

Mii de pachete de țigări de contrabandă care urmau să ajungă în UK, confiscate la Arad

român ucis

Român de 24 de ani, ucis în Londra. Familia, sfâșiată de durere: „Vino acasă, băiatul tati!”