Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a aprobat miercuri, 22 decembrie, vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, scrie Reuters.
Deocamdată, Comitetul pentru vaccinuri din Regatul Unit a recomandat doar vaccinarea pentru copiii din grupa de vârstă care se află într-un grup de risc clinic.
Aceștia vor primi două doze de câte 10 micrograme din vaccinul Pfizer-BioNTech – o treime din doza pentru adulți – la un interval de opt săptămâni între prima și a doua doză, a indicat Comitetul mixt pentru Vaccinare și Imunizare.
Și Franța a anunțat că toți copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani pot fi vaccinați împotriva coronavirusului
Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a declarat, potrivit canalului de televiziune BFMTV, că pot fi făcute programări. Dozele vor fi făcute la centre de vaccinare, farmacii și cabinete medicale.
Marea Britanie pregătește vaccinarea copiilor de 12 ani. În curând…
Anterior, Franța a permis vaccinarea împotriva coronavirusului în această grupă de vârstă doar pentru copiii cu afecțiuni preexistente și cei care locuiesc cu persoane expuse unui risc deosebit. Practica este controversată, unele țări refuzând vaccinările pe scară largă pentru cei foarte tineri.
Ministrul francez a spus că, potrivit unui ultim bilanț, 145 de copii au fost spitalizați după ce au fost infectați cu coronavirus, 27 dintre ei fiind la terapie intensivă.
Copiii de peste 2 ani din Marea Britanie ar putea să se vaccineze până la sfârșitul anului
De asemenea, Finlanda va începe de azi, 23 decembrie, vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, a anunțat Ministerul Afacerilor Sociale și Sănătății, citat de Reuters.
Institutul finlandez pentru Sănătate a recomandat la începutul acestei luni vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârsta de cinci ani și peste dacă aceștia sau persoane din familia lor sunt expuse unui risc ridicat de infecție severă.