in

Inflația în Marea Britanie EXPLODEAZĂ. Cea mai mare rată din ultimii 40 de ani

Inflația în Marea Britanie

Inflația în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani pe fondul creșterii costului vieții.

Banca Angliei a avertizat că tensiunea creată de creșterea fără precedent a inflației ar putea duce la recesiune și la creșterea șomajului.

Astfel, rata inflației a crescut la 9% luna trecută – cel mai ridicat nivel de la valori comparabile din 1982, arată Sky News care citează Oficiul Național de Statistică.

Datele arată o creștere pe scară largă a prețurilor la bunurile și serviciile de zi cu zi, în cursul lunii aprilie – aproape trei sferturi din creștere fiind reprezentată de urcarea fără precedent, cu 54%, a plafonului prețului energiei.

Cele mai mari prețuri înregistrate vreodată, atât la benzină, cât și la motorină, au fost alți factori majori.

Principalele creșteri de preț pe parcursul celor 12 luni până în aprilie sunt:

• Gaze naturale – 95,5%

• Electricitate – 53,5%

• Combustibili – 31,4%

• Mobilă și întreținere – 10,7%

• Restaurante și hoteluri – 8%

• Alimente și băuturi nealcoolice – 6,7%

Economistul șef al ONS, Grant Fitzner, a spus despre cele mai recente date: „Inflația a crescut abrupt în aprilie, creștere cauzată de urcarea bruscă a prețurilor la energie electrică și gaze, odată cu intrarea în vigoare a plafonului de preț mai mare.”

„Aproximativ trei sferturi din creșterea ratei anuale în această lună a venit din facturile la utilități”.

El a adăugat: „Au continuat, de asemenea, creșterile anuale abrupte ale costurilor metalelor, chimicalelor și țițeiului, împreună cu prețurile mai mari la mărfurile care părăsesc porțile fabricilor. Acest lucru a fost determinat de creșterile pentru produsele alimentare, echipamentele de transport și metalele, mașinile și echipamentele”.

Creștere fără precedent a prețurilor a dus la explozia inflației

Costul mediu anual pentru gaz și electricitate sub plafon a crescut cu 693 de lire sterline, la 1 aprilie, la 1.971 de lire sterline și se estimează în prezent că va atinge aproape 2.600 de lire sterline la următoarea ajustare, care va avea loc în octombrie.

Guvernatorul Băncii Angliei, previziuni sumbre: Prețurile alimentelor vor fi APOCALIPTICE

Banca Angliei a publicat previziuni actualizate la începutul acestei luni, potrivit cărora inflația va depăși 10% în acest an – prețurile alimentelor urmând să aducă o presiune mai mare din cauza aprovizionării.

De asemenea, instituția a avertizat că tensiunea ar putea duce la o recesiune și o creștere a șomajului.

Comitetul de stabilire a ratelor este de așteptat să majoreze dobânda bancară, în iunie, la 1,25%.

Ministrul de Finanțe, Rishi Sunak, a declarat ca răspuns la datele ONS: „Țările din întreaga lume se confruntă cu creșterea inflației.”

„Nu putem proteja complet oamenii de aceste provocări globale, dar oferim sprijin semnificativ acolo unde putem și suntem pregătiți să luăm măsuri suplimentare”, a mai spus acesta.


Inflația în Marea Britanie EXPLODEAZĂ. Cea mai mare rată din ultimii 40 de ani…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]
Marea Britanie se pregătește să anuleze părți din acordul cu UE pentru Brexit

Marea Britanie se pregătește să anuleze părți din acordul cu UE pentru Brexit

Spectatorii au invadat terenul la un meci de fotbal din Anglia. Căpitanul Sheffield Utd s-a ales cu capul spart

Spectatorii au invadat terenul la un meci de fotbal din Anglia. Căpitanul Sheffield Utd s-a ales cu capul spart