in

Efectele depopulării: România, într-o situaţie mai gravă decât Siria, care e în război

România va fi, peste 30 de ani, o ţară puternic depopulată şi cu o medie de vârstă crescută. Este avertismentul oficialilor de la Organizaţia Naţiunilor Unite. Conform unui studiu, în perioada 2017 – 2050, populaţia României va scădea cu 17%.  Dacă avem în vedere şi statisticile INS, un calcul simplu ne arată că dacă acum populaţia este de 19,6 milioane, în 2050 aceasta va fi de numai 16,2 milioane, relatează Adevărul.
Printre principalele cauze ale acestei scăderi considerabile a populaţiei se numără ratele scăzute ale natalităţii. Astfel,  sporul natural devine negativ. În 2016 de exemplu, numărul persoanelor decedate a depăşit numărul născutilor-vii cu 68.061 persoane. O altă cauză este emigrarea. Milioane de oameni au părăsit Estul Europei pentru ţări din vestul continentului european în care nivelul de trai este mai ridicat.  În aceeaşi situaţie este şi România. Analiştii spun că depopularea ţării este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă România după intrarea în Uniunea Europeană. De exemplu, datele Eurostat plasează România pe locul patru în Europa la numărul de cetăţeni care trăiesc în afara ţării, după Marea Britanie cu 4,9 milioane, Polonia cu 4,4 şi Germania cu 4 milioane.

Un popor îmbătrânit



Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze cu fiecare an care trece. La 1 ianuarie 2017, conform datelor INS, ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani a ajuns la 440 mii persoane (3 494 mii faţă de 3 054 mii de persoane), în creştere faţă de 371 mii persoane la 1 ianuarie 2016. La 1 ianuarie 2017, ponderea populaţiei de 0-14 ani a crescut cu numai 0,1 puncte procentuale (15,6% în 2017) faţă de 1 ianuarie 2016 (15,5%), fiind depăşită de creşterea cu 0,4 puncte procentuale a populaţiei de 65 ani şi peste (de la 17,4% în 2016 la 17,8% la 1 ianuarie 2017).

Efectele migraţiei

Analistul Ilie Şerbănescu crede că după 1989 din punct de vedere demografic, România a intrat într-o cădere fără întoarcere. „Sporul natural de creştere al populaţiei rămâne negativ în pofida scăderii mortalităţii pe fondul unui act medical mai performant. Apoi, migraţia are un loc important mai ales că din ţară pleacă oamenii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani care sunt cei mai performanţi din punct de vedere biologic. În acest fel se ajunge la un  raport tineri/ bătrâni sau, altfel spus, populaţie activă/ populaţie inactivă, care răstoarnă toate calculele economice pentru că cei întreţinuţi sunt mai numeroşi. Plastic spus, este o combinaţie care duce România într-o situaţie mai gravă ca a Siriei. De acolo, cei care au posibilitatea financiară, pleacă cu totul, cu căţel, cu purcel, nu numai tinerii. Oricum melajul dintre migraţie şi structura populaţiei face ravagii în mai multe ţări. Statele Unite ale Americii, de exemplu, au găsit o metodă ingenioasă de a combate accentuatul spor negativ al populaţiei inventând programul Loteria Vizelor. În acest fel îşi pot selecta oameni activi, utili pentru economie”, a conchis analistul Ilie Şerbănescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Senatorul de Diaspora Viorel Badea vine la Londra. Vă puteți întâlni față în față cu parlamentarul care vă reprezintă în România

Theresa May: Cetățenii europeni care vor veni în UK în perioada de tranziție nu vor avea drepturi