Menu
in

Aeroportul Otopeni: Un sirian a vrut să iasă din țară cu pașaportul britanic al altei persoane

Un cetățean sirian a fost prins de polițiștii de frontieră în aeroportul Otopeni, în timp ce încerca să iasă din țară cu pașaportul britanic al altei persoane.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, polițiștii din cadrul Aeroportului Henri Coandă au depistat, în zona de tranzit, un cetățean sirian care, cu sprijinul unui cetățean suedez de origine siriană, a încercat să ajungă ilegal la Viena, folosind un pașaport britanic

În ziua de 12 mai 2022, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă-Otopeni, cu ocazia efectuării unui supracontrol la îmbarcarea pasagerilor pe o cursă aeriană cu destinația Viena, au identificat un cetățean care a prezentat un pașaport eliberat de Marea Britanie.

Din verificări a rezultat că persoana în cauză nu este una și aceeași cu cea din document.

Românii din UK, nevoiţi să stea la cozi uriaşe pe aeroportul Otopeni. «Asta e legislaţia!»

„Ca urmare a cercetărilor s-a stabilit că bărbatul, de origine siriană, a intrat și a ieșit legal din România, în baza unui document de călătorie personal eliberat de autoritățile palestiniene pentru refugiați sirieni și a unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri. În zona de tranzit a aeroportului, bărbatul a primit de la o altă persoană, pașaportul de Marea Britanie și cartea de îmbarcare către Viena”, se arată în comunicat.

În urma activităților operative a fost descoperită și călăuza, un cetățean suedez de origine siriană, ce intenționa să călătorească spre Varșovia.

Cei doi au fost reținuți, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de migranți, tentativa la trecere frauduloasa a frontierei de stat și fals privind identitatea.

În prezent, cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.


Aeroportul Otopeni: Un sirian a vrut să iasă din țară cu pașaportul britanic al altei persoane…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version