Menu
in

„Covidioții” au protestat la Londra: S-au îmbrățișat în grup în fața Parlamentului, pentru a arăta că sfidează regulile

Protestatari care sfidează regulile de distanțare s-au adunat în fața Parlamentului de la Londra unde s-au îmbrățișat în grup pentru a arăta că nu le pasă de restricții și de autorități.

Potrivit My London, protestatarii, cunoscuți și sub noul termen de „covidioți”, s-au adunat în afara New Scotland Yard, lângă Palatul Westminster. Asta în condițiile în care în Anglia au fost înregistrate până acum peste 20.000 de decese din cauza COVID-19.

Grupul era format din aproximativ 20 de persoane, inclusiv copii și oameni în vârstă, potrivit The Mirrror.

Protestatarii s-au îmbrățișat, arătând astfel că sfidează regulile guvernului care spun că oamenii trebuie să stea la doi metri unul de celălalt.

Potrivit regulilor guvernamentale, în prezent nu ai voie să ieși din casă fără a avea o „scuză rezonabilă”.

UE îl contrazice pe Boris Johnson: «Marea Britanie nu a atins vârful epidemiei

Adepții teoriei conspirației 5G au incendiat 20 de relee de telefonie în Marea Britanie

Motivele ieșirii includ exercițiile, cumpărăturile și sănătate, dar nu și protestele.

La un moment dat în timpul manifestației, un bărbat, cu gura acoperită, spune unui polițist că trebuie „să protejeze și să servească publicul”.

În timp ce se îmbrățișau, manifestanții strigau „hai să salvăm vieți” „Salvează vieți, îmbrățișează pe cineva”, a strigat un bărbat cu o vestă galbenă.

O femeie ținea un semn pe care scria: „Care este efectul secundar al 5G? Covid-19!”

Polițiștii au încercat să-i îndepărteze pe unii dintre protestatari. Un purtător de cuvânt al Poliție Metropolitane a declarat: „Poliția este conștientă că un număr mic de protestatari s-a adunat lângă New Scotland Yard, la ora 11.30, sâmbătă, 2 mai. Polițiștii i-au încurajat să plece acasă. Grupul s-a împrăștiat ulterior. Un bărbat a fost arestat pentru că a agresat mai mulți polițilști”.

Medicii spanioli aruncă teoria în aer: în cazurile extrem de grave, pacienții NU sunt uciși de coronavirus!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version