Dan Diaconescu, la guvernare. Simona Man preia ministerul diasporei: “Îi vom aduce pe români acasă”

În timp ce PNL și PDL pregătesc marea fuziune de dreapta, PSD se aliază cu Partidul Poporului (PPDD), formațiunea patronată de Dan Diaconescu. Partidul fostului şef OTV a cerut două ministere, ministerul Transporturilor şi cel al Românilor de Pretutindeni. Transporturile constituie o miză cam mare pentru partidul lui Dan Diaconescu, dar postul de ministru al diasporei îl va primi, dacă PPDD va fi cooptat în echipa PSD-UNPR-PC de la guvernare.

Simona Man, preşedinta partidului, îi va lua locul lui Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici în funcția de ministru pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, susțin surse politice pentru Realitatea TV. Stanoevici va intra în istorie drept ministrul cu mandatul cel mai scurt din guvernele României. El a fost numit ministru în data de 5 martie 2014. La trei luni, ar putea fi schimbat.



Fondatorul Partidului Poporului, Dan Diaconescu, întrebat ce minister îşi doreşte din Guvernul Ponta, a răspuns: “Doresc ca eu, personal, prin prietenii mei din străinătate, să construiesc o autostrada de la Nadlac. Pentru asta îmi doresc Ministerul Transporturilor, Ministerul Diasporei – să aducem oamenii acasă”.

Dan Diaconescu a cerut tuturor partidelor să facă o coaliţie anti-Băsescu, iar Victor Ponta a acceptat să negocieze. Victor Ponta şi Dan Diaconescu au uitat că s-au jignit reciproc. Ponta l-a numit pe Dan Diaconescu „saltimbanc cu cravată mov’”, iar Dan Diaconescu i-a spus premierului “mega-ciocoi”.

PSD şi PPDD negociază acum o colaborare în Parlament, în consiliile judeţene şi locale.

Dacă acordul se va semna, premierul va da un minister partidului PPDD.

„Este posibil acest lucru (să le dăm un minister, n.r). Nu am luat nicio decizie azi. Vom discuta”, a spus Victor Ponta.

Liderii PSD şi PP-DD s-au întâlnit, miercuri 4 iunie, la Palatul Parlamentului, din partea Partidului Poporului la negocieri fiind prezenţi preşedintele PP-DD Simona Man şi secretarul general al partidului, în timp ce social-democraţii i-au trimis pe primii doi oameni ai formaţiunii, Victor Ponta şi Liviu Dragnea.

În ultimii ani, între premierul Victor Ponta şi liderul PPDD, Dan Diaconescu, s-au consumat mai multe episoade tensionate. Un astfel de episod s-a înregistrat în urmă cu doar trei săptămâni, la Satu Mare. Prezent acolo pentru a-l susţine pe ex-liberalul Ovidiu Silaghi în alegerile parlamentare parţiale, premierul Victor Ponta spunea despre Diaconescu, şi el candidat în colegiul respectiv, că este „un saltimbanc“.

„Am un sentiment de vinovăţie şi vreau să vă cer scuze, am mutat de la Târgu Jiu la Satu Mare circul. Până pe 25 mai o să aveţi aici un saltimbanc de circ în mov. O să-l vedeţi cu cravată mare mov. Vreau să vă dau vestea bună că după 25 n-o să-l mai vedeţi pe aici. Aşa a fost şi în Târgu Jiu, a fost până în ziua alegerilor, după care nu l-a mai văzut nimeni“, declara Ponta pe 14 mai.

Anterior, în contextul scandalului privatizării eşuate a Oltchim, şeful Guvernului spunea despre liderul PPDD, care a participat la licitaţia pentru privatizare a combinatului,că „nu e orice nebun de pe stradă“. „Dacă, luni, nu vine Mesia cu Rolls-Royce, să nu se sperie oamenii de la Oltchim“, mai declara ironic Ponta.

Tot atunci, premierul zicea: „ La Oltchim, am început să operăm. Nu moare pacientul, din fericire. Dar, dacă vreţi să continuăm paralelă, în timp ce noi vream să operăm pacientul, a venit unul de la Spitalul 9 şi ne-a dat peste mâini“. Cei doi s-au confruntat şi pentru un mandat de deputat într-un colegiu din Gorj, mandat adjudecat de şeful Executivului. Mai trebuie amintit că, în decembrie anul trecut, Dan Diaconescu a fost condamnat, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu executare pentru şantajarea unui fost primar şi a unui om de afaceri.  

Dan Diaconescu a prezentat-o pe Simona Man ca fiind nepoata mareşalului Averescu, însă există unele semne de întrebare. Având în vedere că Mareșalul Averescu a trăit între 1859 și 1938, este aproape imposibil ca proaspătul ministru să fie nepoata sa, pentru că ar fi trebuit să aibă în jur de 70 de ani.

Este antologică gafa pe care a făcut-o în 2011, când, la o întâlnire cu alegătorii, Simona Man s-a prezentat astfel: “Sunt nepoata generalului Antonescu, pardon, Averescu, nu Antonescu”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO – Cum fură doi români 300 de lire dintr-un bancomat? Păcălesc o femeie că i-a căzut o bancnotă pe jos

Simona Halep – Maria Șarapova, în finala de la Roland Garros. Halep, prima româncă locul 3 mondial