in

Doi români au forțat o tânără să se prostitueze în Anglia. Victima a intrat într-un magazin și a cerut ajutor

Doi români au forțat o tânără să se prostitueze în Anglia, după ce au mințit-o că o vor angaja într-o fabrică.

Florică Călin și concubina sa, Paula Colțatu, au fost condamnați, iar în timpul investigațiilor, anchetatorii au descoperit o întreagă rețea, în spatele celor doi.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a fost cel care a convins-o pe tânără să meargă în Anglia, la muncă, mințind-o că o va angaja la o fabrică.

Fata a sosit cu un zbor Easyjet de la Barcelona la Liverpool, în iunie 2018, însă, în loc să fie ajutată să lucreze, a fost obligată să se prostitueze

Poliția a lansat o anchetă după ce victima a intrat într-un magazin din Burnley, în noiembrie 2018, unde a cerut ajutor.

I-a promis că va lucra într-o fabrică dar a forțat-o să se prostitueze. Proxenet de 60 de ani condamnat la pușcărie

Polițiștii au descoperit în timpul investigațiilor o rețea de bordeluri în care femeia, cetățeană română, fusese nevoită să lucreze.

Bordelurile includeau adrese în Preston, Accrington și Burnley.

Călin a fost arestat și ulterior a recunoscut infracțiunile de trafic pentru exploatare sexuală, spălare de bani și înșelăciune. El a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Bărbatul mai fusese arestat pentru trafic de persoane, la Londra, în 2009 și a fost extrădat în Spania pentru aceleași acuzații.

A fost condamnat atunci la nouă ani de pușcărie. De asemenea, el are condamnări și în România, pentru proxenetism.

Partenera sa de viață, Paula Colțatu, în vârstă de 39 de ani, a primit o condamnare de 16 luni, pentru infracțiuni de spălare de bani și pervertire a cursului justiției.

La momentul arestării sale, femeia a pretins că este o victimă, dar mai apoi s-a dovedit că lucrase cot la cot cu proxenetul.

Colțanu a fugit în România după ce a fost acuzată, dar a fost adusă înapoi în Marea Britanie pe baza unui mandat european de arestare.


…Doi români au forțat o tânără să se prostitueze în Anglia. Victima a intrat într-un magazin și a cerut ajutor…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 3.2]

Boris Johnson a anunțat sfârșitul restricțiilor în Anglia: „Numărul cazurilor va crește, vor fi mai multe decese”

Oamenii de știință britanici îi taie elanul lui Boris: „Libertatea poate dura doar patru săptămâni. În august vom avea 100.000 de cazuri pe zi”