in

Fără alcool „La Gogu”, după o bătaie ca-n filme

Autoritățile au suspendat licența unui restaurant românesc din Londra, după ce cinci oameni au fost răniți în timpul unei încăierări, în luna mai.



Barul „La Gogu”, situat în Finchley Central, nu mai poate să comercializeze băuturi alcoolice, poliția cerând Consiliului din Barnet să revizuiască licența acestuia întrucât sediul este asociat „infracțiunilor grave și dezordinii”.

Suspendarea licenței a fost decisă ca fiind singura soluție, pe motiv că lupta a fost alimentată de persoane care au consumat ore întregi alcool la barul cu pricina. Mai mult, camerele de supraveghere au fost deconectate pe timpul scandalului.

Două stripteuze românce s-au bătut în faţa unui club din Soho

În cursul ședinței de suspendare a licenței, patronul localului a declarat că l-a concediat pe manager, pe care îl consideră responsabil de incident și a spus că are planuri de a transforma „La Gogu” într-un restaurant italian. Decizia de acordare a licenței va fi rediscutată pe 20 iunie.

Pe 22 mai, cinci bărbați au ajuns la spital și doi au fost arestați, în urma unei bătăi ce a avut loc în restaurantul „La Gogu”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tony Blair – responsabil de exodul românilor în Marea Britanie

Crin Antonescu – atac dur la extremiștii britanici