in

Hoațe de buzunare din România, spaima studenților din Manchester. Furau tot ce prindeau

Trei hoațe de buzunare din România au fost condamnate după ce au fost prinse în Manchester în timp ce furau telefoane și poșete de la studenți.

Ribana Mihai, în vârstă de 24 de ani, sora ei Luminița, în vârstă de 21 de ani, și verișoara Rebeca State, 21 de ani, au fost prinse de polițiștii sub acoperire, în afara Universității Metropolitane din Manchester.

Femeile – toate de cetățenie română – stăteau în afara universității și foloseau semnale pentru a comunica, în timp ce selectau studenții care mergeau sau ieșeau de la cursuri.

Ofițerii le-au prins pe cele trei la 1 decembrie anul trecut, după ce au fost văzute încercând să fure un iPhone XR și o poșetă de 1.000 de lire sterline de la o studentă.

Victima nu știa că fusese vizată, până când ofițerii au oprit-o pentru a întreba dacă mai are toate bunurile.

The Sun: Hoațele de lux din centru Londrei sunt românce și bulgăroaice. „Poartă ochelari de firmă și genți scumpe”

Poliția a spus că femeile își vor schimba în mod regulat îmbrăcămintea și își vor acoperi capul pentru a deruta potențialii martori, înainte de a vinde pe piața neagră obiectele pe care le-au furat.

Furturile erau atât de dese, încât s-a înființat un grup Facebook care oferea sfaturi studenților internaționali despre cum să evite să devină victime.

Ribana, domiciliată în Clarksfield, Oldham, a fost închisă pentru 20 de luni.

Luminița a primit 16 luni de închisoare, în timp ce Rebeca a fost închisă pentru 14 luni.

Tuturor celor trei, care au toate condamnări anterioare pentru fapte similare, li s-a interzis, de asemenea, intrarea în centrul orașului Manchester până în anul 2026.

Dacă vor fi prinși într-o zonă interzisă, le așteaptă alți cinci ani după gratii.

Judecătorul Mark Rhind le-a spus atunci când le-a condamnat: „Toate trei nu aveți niciun regret sau remușcare reală pentru ceea ce ați făcut și păreți a fi adepte ale unui model prin care vi se pare acceptabil să ieșiți și să furați pentru a face bani.”

Potrivit procuraturii, femeile vizau zeci de studenți în fiecare zi, în centrul orașului.

„Comunicau între ele printr-un sistem de gesturi ale mâinilor și se reuneau în mod repetat, apoi se separau și schimbau hainele. Au fost văzute cum își trăgeau glugile peste cap în încercarea de a se sustrage detectării”, a spus anchetatorul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Pisică diagnosticată cu varianta Kent a Covid-19. Felina avea probleme de respirație

Londra. Arestări la mitingul anti-lockdown de sâmbătă. Mii de persoane au manifestat în Hyde Park