in

Imagini din casa groazei din Preston. Două adolescente din România erau sclave sexuale aici

Poliția britanică a dat publicității mai multe fotografii care arată felul în care erau tratate două adolescente din România de proxeneții care le forțau să se prostitueze într-un bordel din Preston, Lancashire, Marea Britanie.

Cei trei români le-au convins pe fete să vină în Anglia mințindu-le că vor lucra cameriste la un hotel, potrivit declarațiilor fetelor.

Marius Petre, 26 și Adrian Matei, 34, au fost găsiți vinovați de Preston Crown Court pentru facilitarea de a intra în Marea Britanie a unei persoane în scopul practicării prostituției, exploatare sexuală pentru câștig financiar și viol. Ionuț Ion, 35 de ani, a fost găsit vinovat pentru conducerea unui bordel și viol.



Potrivit fotografiilor făcute publice de poliția britanică acestea arată condițiile în care erau ținute cele două românce. Camerele în care „prestau” cele două fete de 18 ani pentru cei trei proxeneți nu erau dotate decât cu câte un pat.

Potrivit celor dezvăluite de către fete, clienții bordelului erau găsiți pe un site de anunțuri. De asemenea, cele două erau amenințate că familiile lor de acasă vor avea de suferit dacă nu fac întocmai ce le spun torționarii lor și mai ales dacă încearcă să fugă.

Ele au fost violate în mod repetat ce către proxeneți. Una dintre fete i-a spus polițistului care a venit să îi aresteze pe proxeneți: „Am încercat să mă sinucid, pentru că m-am gândit că mai bine mă onor eu decât să mă omoare ei.”

Potrivit poliției, oamenii legii au ajuns la bordel după ce au primit o informație pe pagina de Twitter a instituției.

Una dintre fete a povestit că i-a întâlnit pe Petre și Matei într-o discotecă și că a fost de acord să meargă în Marea Britanie pentru a lucra într-un hotel și astfel să fie sprijin pentru mama ei. „Am ieșit cu ei de câteva ori, la o cafea sau la un suc și ne-au spus să mergem cu ei în Marea Britanie pentru a lucra în hoteluri ca menajere”, a declarat fata.

„După ce am ajuns ne-au spus că ceea ce ni s-a promis de muncă nu este real și că de fapt vom lucra ca prostituate, pentru clienți”, a continuat ea.

„La început am refuzat, am spus că nu vreau să fac așa ceva, dar apoi mi-a fost frică să nu mă bată și am acceptat”, a mai spus tânăra. Apoi, spune ea, proxenetul a devenit violent: „Mi-a spus că nu are nici un rost să plec, pentru că mă va găsi oricum”.

Fetele erau forțate să trimită SMS-uri la potențiali clienți prin care își ofereau serviciile. Unul dintre ei i-a spus uneia dintre tinere că nu are nevoie de sex, dar că o va ajuta cu bani pentru a-i trimite mamei sale bolnave în România.

În timpul procesului, scrie Daily Mail, una dintre tinere a fost acuzată de avocatul apărării că ar fi fost entuziasmată de ideea de a face bani din prostituție. Mai mult, cei trei au negat acuzațiile, însă au fost găsiți vinovați și își vor primi pedepsele la 15 martie 2016.

 

Polițiștii au declarat că ambele fete primesc sprijin pentru a se întoarce în România sau, dacă doresc, pentru a rămâne în Marea Britanie.

“Fetele au fost forțate, la fel ca atât de multe alte victime ale sclaviei moderne; acestea au fost controlate și prinse de traficanții care le-au adus în Preston, și le-a fost teamă de repercusiuni asupra familiilor lor și a lor însele dacă ar fi încercat să caute ajutor”, a declarat șeful poliției Preston, Jane Webb.

“Fetele au fost incredibil de curajoase de-a lungul întregului proces și sunt susținute pentru a-și construi o viață mai bună aici, în Marea Britanie. Ele sunt recunoscătoare pentru că au fost salvate de cei care le-au supus la astfel de chinuri și le îndeamnă pe cele care ar s-ar putea găsi în situația de a fi exploatate să ceară ajutor”, a continuat ofițerul.

Români judecați pentru exploatare sexuală, viol și organizarea unui bordel

Românce violate, amenințate și bătute. Li se promisese că vor lucra la un hotel

Dacia a dat lovitura în Anglia. Va sponsoriza una dintre cele mai importante competiţii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 5 In medie: 3.8]

Cum a ajuns să doarmă în STRADĂ un român care venise să muncească în Anglia

Ce a găsit o familie în cumpărăturile de la Tesco? Este de-a dreptul revoltător