Italia a ridicat restricţiile privind accesul lucrătorilor români pe piaţa muncii



Italia a decis ca, de la 1 ianuarie 2012, să renunţe la regimul tranzitoriu privind accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Peninsulă.

Anunţul a fost comunicat azi părţii române, se arată într-un comunicat MAE, pe care îl redăm integral:

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, salută decizia Guvernului Italian de a elimina restricţiile privind accesul pe piaţa italiană a muncii pentru lucrătorii români. Măsura, comunicată astăzi, 29 decembrie 2011, părţii române, va produce efecte de la 1 ianuarie 2012.

Decizia Executivului de la Roma reconfirmă nivelul de excelenţă al relaţiei bilaterale de Parteneriat Strategic dintre România şi Republica Italiană, marcată în anul 2011 de o dinamică importantă prin organizarea celui de-al doilea Summit Interguvernamental (30 mai), vizita la Roma a Preşedintelui României, Traian Băsescu, cu ocazia participării la ceremoniile dedicate celebrării Zilei Naţionale şi împlinirii a 150 de ani de la înfăptuirea Unităţii Italiei (2 iunie) şi vizita de stat în România a Preşedintelui Republicii Italiene, Georgio Napolitano (15-16 septembrie 2011).

Măsura are o semnificaţie aparte în contextul crizei economico-financiare care afectează întreaga Europă şi reprezintă un factor favorizant pentru consolidarea relaţiilor economice româno-italiene, potenţate de prezenţa unei numeroase comunităţi româneşti în Italia şi a unei semnificative comunităţi de afaceri italiene în România. Totodată, decizia reconfirmă contribuţia membrilor comunităţii româneşti la dezvoltarea economică a Italiei.

Liberalizarea completă a pieţei italiene a forţei de muncă a reprezentat un subiect constant al dialogului politico-diplomatic, partea română reiterând permanent, atât în dialogul la nivel înalt, cât şi în demersurile Ambasadei României la Roma pe lângă partenerii italieni, necesitatea eliminării restricţiilor aplicate lucrătorilor români, astfel încât aceştia să poată beneficia de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, Decizia Guvernului italian reflectă, pe deplin, poziţia promovată la nivelul instituţiilor europene, cel mai recent prin Rezoluţia Parlamentului European privind libera circulaţie a lucrătorilor în Uniunea Europeană adoptată la 15 decembrie 2011 şi prin Raportul Comisiei Europene din 11 noiembrie 2011 referitor la funcţionarea aranjamentelor tranzitorii privind libera circulaţie a lucrătorilor din România. Conform acestor documente, mobilitatea lucrătorilor în spaţiul UE nu ar trebui considerată o ameninţare pentru pieţele muncii din statele membre, menţinerea sau extinderea restricţiilor privind libera circulaţie a lucrătorilor având, de fapt, un efect negativ asupra economiei europene.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Crăciun tragic. Și-a pierdut viaţa pe o autostradă din nordul Angliei

Europa, vulnerabilă în faţa terorismului