Adrian Preda, lider al clanului Sportivilor, a fost pus sub control judiciar, după ce patronul român al unui service auto din Londra a reclamat la Poliția Metropolitană că a fost amenințat și agresat de acesta.
Potrivit Libertatea, fostul luptător de MMA este dat în urmărire de Poliția Română, fiind condamnat definitiv pentru tentativă de omor.
Interlopul a fugit din România și s-a refugiat din 2016 în Marea Britanie, care a refuzat să îl extrădeze.
Victima agresiunii a povestit pentru Libertatea că a depus plângere la poliție împotriva lui Adrian Preda, fratele liderului clanului Sportivilor, Eugen Preda.
Victima, care a dorit să-și protejeze identitatea, deține un service auto în Burnt Oak, nord-vestul Londrei și a intrat într-un conflict cu un alt patron de service, tot român, din vecinătate.
„Discuțiile au plecat de la clienți, că îi iau eu și îi fac lui reclamă proastă. «Ești foarte obraznic, o să am eu grijă de tine!», m-a avertizat patronul vecin. Iar la o săptămână și-a pus amenințarea în aplicare”, povestește patronul de service.
Apoi, acesta ar fi fost abordat de Adrian Preda, 39 de ani, fost luptător de MMA, fratele liderului clanului Sportivilor, Eugen Preda.
„Ieșeam cu spatele de la mine din service, când m-am trezit blocat de un individ pe care nu îl cunoșteam. «Vezi că ești cam nervos, tu vrei să ai probleme cu mine?», mi s-a adresat. Eu i-am zis că mă confundă, el m-a amenințat că îmi rupe picioarele. «Bă, dacă-ți f.. două picioare, te bag sub mașină!», mi-a spus, apoi mi-a băgat mâna în gât și m-a împins. Am reușit să mă smulg. «Dacă tu cauți pușcărie, o să ai!», i-am replicat”, relatează românul agresat. „Omul ăsta nu avea nicio treabă cu mine, nici combinații, nici afaceri, nimic”, a completat acesta, potrivit Libertatea.
Patronul atelierului spune că a aflat că Preda a fost reținut pentru tentativă de omor, iar cel care l-a tocmit urmează să fie cercetat pentru instigare. „La două zile, m-au sunat agenții (de poliție – n.r.) să-mi spună că l-au reținut. Între timp, mă sunase nevasta lui Preda, să renunț la acuzații. Că l-au luat în cătușe, de față cu toți copiii… Dar la mine nu s-a gândit? Dacă aveam copilul în mașină când a venit la mine? Oricum, acum a primit interdicție de a se deplasa în zona noastră”, mai spune românul stabilit la Londra.
Preda a fost eliberat după câteva zile și va purta o brățară electronică de monitorizare la picior până la proces, potrivit informațiilor pe care le are patronul service-ului.
În februarie 2016, Adrian Preda a fost condamnat definitiv la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru tentativă de omor. În 2008, fusese implicat într-o răfuială dintr-un centru comercial din București, unde și-a atacat rivalii cu săbii și cuțite.
Înaintea punerii în aplicare a mandatului de arestare, Adrian Preda a reușit să fugă în Marea Britanie, iar pe 9 ianuarie 2018 s-a predat Poliției Metropolitane și a fost arestat în baza unui mandat european.
În aprilie 2018, o instanță din Marea Britanie a respins extrădarea pe motiv că executarea sentinței ar putea încălca articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice tortura și „tratamentul sau pedeapsa inumană sau degradantă”. Judecătorul britanic a motivat că celulele închisorilor românești sunt prea mici și că nu oferă nicio garanție că lui Preda îi vor fi respectate drepturile omului, scria atunci Daily Mail.