in

Londra, destinația contrabandei cu țigări. Zeci de mii de țigări nedeclarate, confiscate la vamă

Peste 37.000 de țigări nedeclarate au fost reținute de Serviciul Vamal din România, în cadrul a trei tentative de scoatere ilegală din țară a produselor din tutun, transmite IPN.

Potrivit Serviciului Vamal, primul caz a fost raportat de către vameșii de la Leușeni, sâmbătă, 22 iunie, după ce câinele de serviciu a semnalat prezența unor produse suspecte în aripa din spate a unui autocar de pe ruta Chișinău – Cluj-Napoca.

În urma verificărilor, au fost depistate peste 23.000 de țigarete. Atât țigaretele, cât și autocarul au fost reținute pentru continuarea cercetărilor, iar șoferul urmează să achite o amendă de până la 4.500 de lei.

În cadrul altor două rețineri, din 23 iunie, pe aeroportul din capitală au fost depistate țigarete în cadrul scanării bagajelor pasagerilor înregistrați pentru cursa spre Londra.

Inspectorii vamali au depistat peste trei mii și, respectiv, peste zece mii de țigarete nedeclarate.

Produsele din tutun au fost ridicate, iar pasagerii care le-au tăinuit de la controlul vamal au fost amendați cu câte cu 3.250 de lei.

Sursa: Adevărul

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie: Când va fi cunoscut numele viitorului premier

Și-a obligat nepotul în vârstă de opt ani să se masturbeze în fața camerei. Apoi a distribuit filmul altor persoane