in

În Londra este plin de artiști stradali din România. „E un costum de Yoda. În România l-am făcut, la un croitor”



Mulți dintre artiștii stradali din Londra sunt români. Statui-vii, în costumul personajului Yoda , desenează sau cântă. Românii care lucrează ca artiști stradali în Londra vor să se întoarcă în țară, dar nu în orice condiții. Își doresc un loc de muncă decent și un Guvern care să pună preț pe oameni.

În Trafalgar Square, suspendați în aer, cu mantii lungi, câțiva Yoda (personajul din Star Wars) câștigă bani făcând poze cu trecătorii.

Unul dintre ei poartă un sombrero imens și este desenator. Creionează cu cretă pe trotuar toate steagurile lumii.

„În urmă cu trei ani și jumătate am ajuns la Londra. Am stat prin Italia, Olanda. Am venit aici pentru că cineva mi-a zis că mă ajută să mă perfecționez în viața mea, am ajuns aici, nu m-am întâlnit cu persoana respectivă și vă dați seama că am tras către locul central, primul lucru pe care l-am făcut. Apoi am văzut că lumea își arată talentele, unul cântă, altul scrie, altul face inele. Am zis că pot să desenez și eu, nu?”, spune cu deschidere bărbatul.

Știe pe de rost 130 de steaguri și mai știe 30, dar doar vizual, nu știe al cărei țări este fiecare. A stat lângă un alt român timp de un an și jumătate să învețe meșteșugul.

Cel mai greu este steagul Albaniei, pe care este și un dragon, așa că îl lasă la final, să-și dea pe spate spectatorii.

„Câteodată pun România la început, câteodată nu pun. Câteodată pun Franța. Acolo a fost Franța ieri și acum e România”.

Viorel, un buzoian, face pe Yoda. „Vin la muncă aici și mai fac și de noapte. Lucrez la o fabrică de ambalaje pentru magazine, prețuri, mai multe. Ziua mai vin câteodată, când nu mă duc noaptea la fabrică. E un costum de Yoda. În România l-am făcut, la un croitor. De trei ani am venit. Am plecat fiindcă nu aveam de muncă. Mi-am găsit în maximum două-trei luni. Merg la muncă, mai vin și pe aici, oricum, e mai bine decât în România. Mă duc mereu acasă, două-trei luni, două-trei luni. Nicăieri nu e ca acasă, dar asta e”, spune telegrafic bărbatul înainte să se ascundă sub masca maestrului Jedi din Star Wars.

Lângă desenator s-a aciuat încă un român. Umblă cu bagajele după el. Este în căutarea unei cazări și de câteva zile doarme pe stradă, pe unde poate, dar e sigur că își va găsi un loc stabil. Povestește că a lucrat în trupele speciale ale Ministerului de Interne în România, că a luptat pentru România, dar a plecat acum mulți ani spre „mai bine”.

Definiția acestui mai bine înseamnă mai mulți bani, mai mult respect. Și ar vrea să zică multe despre dezamăgirile lui, se învârte, se răzgândește și zice atât: „Când te întorci acasă să spui acolo în articol că iubesc România!”

Sursa: Libertatea

VIDEO. Românul cunoscut drept „Acceleratorul de particule” i-a amețit pe jurații de la „Britain’s got talent” cu un dans… holistic

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un sucevean voia să înscrie în Bulgaria un autoturism furat din Anglia. Reținut la Vama Ostrov

Reprezentații RePatriot plâng după românii plecați în străinătate: „Pleacă cea mai mare bogație a României”