in

Londra. O româncă susține că a fost violată de un bogătaș londonez. Acesta neagă că ar fi întâlnit-o vreodată



Un om de afaceri bogat din Londra este acuzat că ar fi viol at o femeie în apartamentul său de lux, după ce a împărțit cu aceasta un taxi de la un club de noapte exclusivist din Mayfair, în centrul metropolei.

Femeia susține că a fugit dezbrăcată din apartamentul lui Valentin Kryzyzyk, în vârstă de 27 de ani, din Battersea.

Potrivit Daily Mail, procurorul Christopher Amis a declarat la Curtea din Southwark: „Acest caz se referă la violul asupra unei tinere femei, la adresa inculpatului, după ce a părăsit un club de noapte din Londra, împreună cu el, la primele ore ale dimineții, pe 9 mai 2015.

„Reclamantul este o femeie română, în vârstă de 27 de ani, care a ieșit în acea noapte în West End, cu doi prieteni buni. Au mers prima dată la un club de noapte de lângă Oxford Street, unde au rămas până la ora unu dimineața”, a declarat procurorul.

„Grupul a plecat apoi la un alt local, cunoscut sub numele de Clubul de Noapte Maddox, de asemenea în West End”, a continuat acesta.

Femeia a părăsit apoi clubul, la ora 4 dimineața, din cauză că se simțea obosită și a vrut să plece spre casă.

Potrivit imaginilor de pe camera de supraveghere, femeia este văzută cum caută un taxi în fața clubului, apoi intră din nou în clădire.

Ea apare apoi la ora 5.33 dimineața pe alte imagini ale unor camere de supraveghere în compania unui bărbat, împreună cu care intră în blocul de apartamente unde locuiește Kryzyzyk.

Potrivit declarațiilor tinerei, a intrat în apartamentul omului de afaceri, a fumat o țigară pe balcon, după care s-a plâns că este obosită, în timp ce acesta îi spune că „gestionează sau deține niște restaurante”.

În timp ce se așeză în pat lângă ea, femeia susține că i-a spus lui Kryzyzyk că nu era interesată să facă sex cu el.

„Următorul lucru pe care și-l amintește este că s-a trezit cam după o oră”, a precizat procurorul. „Ea a observat că hainele sale erau într-o stare complet diferită, sutienul și bluza fuseseră scoase de pe ea, iar fusta îi era trasă peste mijloc, spre jumătatea superioară a corpului său”, a mai spus acesta.

Atunci a fugit din clădire și a chemat poliția. În interviul de la poliție, românca a relatat că s-a trezit dezbrăcată, în patul lui Kryzyzyk.

„Îmi amintesc cum am ajuns la drumul principal și am sunat la 999. Eram foarte șocată, nu mi-a venit să cred că mi s-a întâmplat”, a declarat aceasta la poliție. Ea a fotografiat unul dintre blocurile din complexul de apartamente pe care poliția l-a folosit ulterior pentru a identifica Clădirea Howard din Queenstown Road, Battersea.

ProbeleADN luate mai târziu în acea dimineață s-au potrivit cu profilul lui Kryzyzyk, care a fost arestat și acuzat în luna februarie a anului trecut.

„Un specialist în ADN a spus că există o șansă de una la un miliard ca ADN-ul să aparțină unei persoane fără legătură cu inculpatul”, a mai spus procurorul.

În interviul de la poliție, Kryzyzyk a declarat că nu a avut aventuri de o noapte din 2012 și că a are o relație de lungă durată cu o altă femeie.

El a afirmat că nu ar lăsa un străin în casa lui, pentru că deține „o mulțime de lucruri valoroase”.

Kryzyzyk a susținut, de asemenea, că nu s-a întâlnit vreodată cu reclamantul și a spus că nu era în țară în momentul presupusului incident.

Procurorul a adăugat că acum se așteaptă ca acuzatul să susțină că actul sexual a fost consimțit.

Trei români acuzați de viol au fost declarați nevinovați. Presupusa victimă și-a retras plângerea

Condamnat pe viață pentru tentativă de viol. Are la activ încă un viol și o tentativă de viol, în România

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO. Un român din Londra i-a dat bani unui cerșetor englez. Ce a făcut acesta cu banii l-a supărat pe binefăcător

Exodul românilor continuă: Marea Britanie, prima destinație în preferințele celor care pleacă din țară