in

Londra: Româncă de 60 de ani, implicată în furtul unor diamante de milioane de lire sterline. S-a acționat ca-n filme

O româncă în vârsta de 60 de ani este acuzată că a furat diamante în valoare de aproape 5 milioane de euro dintr-un magazin de bijuterii de lux din Londra.

Ea s-ar fi dat drept expert în pietre prețioase și a schimbat pietrele prețioase cu pietricele de grădină.

Lulu Lakatos, care s-a născut în România, dar trăiește în Franța, s-a dat drept gemolog și s-a dus să examineze și să evalueze șapte diamante la bijuteria Boodles din Mayfair, centrul Londrei.

Femeia a reușit să înlocuiască diamantele cu pietrele de grădină chiar în prezența angajaților magazinului, furtul fiind descoperit abia a doua zi, potrivit BBC.

Lakatos a ajuns în magazin în urma unui plan elaborat, în care au fost implicați mai mulți complici. Totul a început în 2016, când președintele Boodles (cel mai mare comerciant de bijuterii cu diamante fine), Nicholas Wainwright, 73 de ani, a fost prezentat unui israelian pe nume „Simon Glas”, interesat să-și investească banii în diamante valoroase.

Londra. Româncă acuzată că ar fi luat parte la un furt de diamante de 4,2 milioane de lire sterline dintr-o celebră bijuterie de pe New Bond Street

Cei doi s-au întâlnit la Monaco, o lună mai târziu, unde Wainwright l-a cunoscut pe presupusul partener de afaceri al lui Glas, un rus pe nume „Alexander”. Ulterior, a fost convenită vânzarea a șapte diamante, ce urmau să fie evaluate și de „specialista” cumpărătorilor. Aici a intrat în acțiune Lulu Lakatos, prezentată drept „Anna”, care a ajuns la magazin pe data de 10 martie.

În prezența președintelui Wainwright și a unui expert de la magazin, „Anna” urma să cântărească și să evalueze fiecare diamant în parte. Fiecare piatră era ambalată individual și toate erau puse într-o geantă cu cifru. „Anna” s-a prefăcut că face evaluarea, punând apoi diamantele în geanta încuiată. Dar în timpul acestor operațiuni, ea a reușit să înlocuiască geanta cu diamante cu una similară în care se aflau pietricele de grădină.

Lulu Lakatos a părăsit magazinul, iar la ieșire era așteptată de două femei. Anchetatorii presupun că acestea ar fi preluat diamantele. Hoața și-a schimbat hainele într-o toaletă publică, apoi a plecat cu trenul spre Franța, folosind pașaportul său.

A doua zi, la magazin, a fost descoperit furtul. Pietrele furate, în valoare totală de 4,9 milioane de euro, includ un diamant în formă de inimă de 20 de carate evaluat la mai mult de 2,5 milioane de euro și un diamant roz de trei carate, de peste 1,5 milioane de euro. Doi dintre complici, Christophe Stankovic și Mickael Jovanovic, au fost deja condamnați.

Lakatos a fost arestată în Franța, în baza unui mandat european de arestare, în septembrie anul trecut, și a fost extrădată în Marea Britanie.


Londra: Româncă de 60 de ani, implicată în furtul unor diamante de milioane de lire sterline. S-a acționat ca-n filme…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Londra. Consilier guvernamental aruncă în aer teoriile vaccinării: „60% dintre persoanele internate sunt vaccinate”

Anglia: Supermarketuri cu rafturile goale. Criză de personal și de șoferi, din cauza impunerii izolării. 1,7 milioane de oameni sunt în carantină