in

Londra: Tinere rupte în bătaie pentru că au refuzat să se sărute într-un autobuz. Patru adolescenți arestați

Patru adolescenți din Marea Britanie vor fi judecați, sub acuzația de atac homofob, după ce au rupt în bătaie două tinere care au refuzat să se sărute în fața lor, într-un autobuz londonez, potrivit BBC.

Melania Geymonat (28 de ani) și partenera ei, Chris (29 de ani), au fost agresate fizic și verbal, în timp ce călătoreau cu un autobuz spre Camden Town, în noaptea de 30 mai.

Cele două tinere au suferit traumatisme severe la față și au avut nevoie de spitalizare, scrie News.ro.

Potrivit BBC, inculpații, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, sunt acuzați de infracțiuni motivate de ură și vor fi duși în fața tribunalului de Highbury Corner Youth, pe 21 august.

Potrivit Scotland Yard, trei dintre suspecți sunt acuzați și de alte infracțiuni.

Un adolescent de 16 ani, din Wandsworth, sudul Londrei, este inculpat pentru furt și posesie de bunuri furate. Un alt adolescent de 16 ani, din Kensington and Chelsea, este acuzat de posesie de canabis. Un adolescent de 15 ani, tot din Kensington and Chelsea, este acuzat de posesie de bunuri furate.

Cei patru tineri au spus “cuvinte extrem de agresive, au vorbit despre poziții sexuale, lesbiene și le-au cerut să se sărute pentru ca ei să se poată uita”.

Melania Geymonat a spus că atacatorii au aruncat cu monede în partenera ei, iar ea a fost lovită în momentul în care a încercat să “o scoată pe Chris de acolo”.

Snopite în bătaie, într-un autobuz în Londra: „Ne-au cerut să ne sărutăm şi ei să se uite cum o facem, am refuzat”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Criminal în serie la Caracal. S-au găsit rămăşite umane în locuinţa unui mecanic

Hull. Violator român, căutat pentru a-și ispăși pedeapsa. Dat în urmărire de poliție