in

Luton: Bordeluri unde erau exploatate românce, închise de poliție. Șase indivizi au fost arestați

Șase femei, toate din România, au fost scoase din mai multe bordeluri deschise în Luton, după o operațiune a polițiștilor de la combaterea traficului de persoane și exploatării sexuale.

Femeile au primit sprijin prin mecanismul național de protecție pentru victimele sclaviei moderne, fiind duse la un centru de primire, unde continuă să lucreze cu serviciile de asistență.

Potrivit poliției din Bedfordshire, trei bărbați din Luton, un bărbat din Kent și două femei din Luton au fost arestați sub suspiciunea de deținere a unui bordel.

Toți șase au rămas în custodia poliției în timp ce anchetele continuă.

Inspectorul Jim Goldsmith, cel care a condus operațiunea, a declarat: „În decembrie, am efectuat 15 mandate de combatere a traficului de persoane și a exploatării sexuale și continuăm să facem tot ce putem pentru a proteja aceste femei vulnerabile.”

„Rețelele criminale organizate vor minți, își vor bulversa și exploata victimele în comerțul sexual, toate în numele câștigurilor de bani prin serviciile sexuale”, a mai spus polițistul.

O româncă este acuzată de administrarea unui bordel în Bradford

„Mii de femei din industria sexului din Marea Britanie sunt traficate sub promisiuni false de către aceste grupuri infracționale. Cei care apelează la astfel de servicii ar trebui să fie pe deplin conștienți de natura nemiloasă și exploatatoare a acestei industrii”, a conchis inspectorul.

Dacă aveți informații despre bordeluri suspecte, puteți să raportați poliției, la 101 sau prin intermediul site-ului oficial.

De asemenea, puteți raporta informații în mod anonim prin intermediul liniei de asistență Modern Slavery, la 08000 121 700.

Agrigento, a transformat stâna în bordel: constrângea o fată să se prostitueze la 13 ani

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Marea Britanie modifică nivelul alertei pentru COVID-19. „Un moment important pentru țară”

Institutul britanic de Statistică: Covid-19 este mai mare în rândul cetățenilor care se declară musulmani, evrei sau hinduși, decât în rândul creștinilor