Până pe 17 decembrie Centrul Cultural Român din Londra găzduieşte expoziţia de pictură contemporană a artistului vizual Cristian Luchian. Cristian, care a absolvit Regia de Teatru în 2010, explorează în lucrările expuse, îmbinând diverse tehnici, tema timpului, pornind de la civilizația Cucuteni.
Cine e Cristian Luchian?
«M-am născut în Piatra Neamț și am început să pictez din copilărie sub îndrumarea tatălui meu care este pictor mural bisericesc în stil neobizantin. Eram adolescent când m-a luat prima dată să pictăm o biserică împreună. Îmi petreceam vacanțele la mănăstirile sau în satele unde lucram. A fost una dintre cele mai fascinante perioade de formare din cariera mea. Serile erau vrăjite de poveștile bătrânilor din sat care mă îmbiau cu o cană de vin fiert sau lapte cald și cu istoriile lor fabuloase. Cred că atunci s-a născut în mine pasiunea pentru poveste. De aici și înclinația de a îmbina pictura cu regia de teatru. De fapt, cele două, pentru mine, nu sunt domenii diferite. Regia de teatru îmi permite să aduc în scenă preocuparea pentru artele vizuale și pasiunea de a spune povești.
Am absolvit Regia de Teatru în 2010, în cadrul Facultății de Teatru și Televiziune – Universitatea Babes-Bolyai Cluj Napoca, sub îndrumarea reputatei regizoare Mona Chirilă. Am fost astfel îndrumat pe calea plasticității și a codului teatral, savurând teme ca și Commedia dell’Arte sau teatru surreal. »
Cu ce gânduri ai venit in Londra?
«Venirea la Londra a fost un gest calculat cu mult timp înainte. Am format încă din România un grup de actori/performeri cu care ne-am propus să venim la Londra pentru a ne continua studiile în domeniul teatrului contemporan. Fiecare dintre noi a ales o specializare diferită ca să existe șansa de a ne redistribui resursele în interiorul grupului și de a împărți experiențele. Ne dorim să ne întoarcem în țară cu un bagaj de cunoștințe și experiențe cât mai diverse. Din grup fac parte și cele două actrițe din spectacolul de deschidere a expoziției. Anca Doczi face un doctorat în teatru interactiv și performance la Institute for Performing Arts and Development în cadrul UEL, iar Iulia Benze studiază la Central School of Speech and Drama unde face un master în Performance – practice and research. Eu mă pregătesc pentru un master în regie, în care voi cerceta cu ajutorul efectelor multimedia, problema spațiului estetic și a timpului ca durată dramatică.»
De ce Marele Timp?
«Am ales tocmai tema timpului pentru această colecție pentru că Marele Timp, așa cum îl denumește Mircea Eliade, a fost mereu o preocupare artistică pentru mine, încă de la primele întrebări despre lume și existență. Având predispoziția pentru teatralitate, am fost mereu înclinat să descompun ori să suprapun planurile temporale. Am fost mereu fascinat de relația dintre timpul real al unui spectacol și timpul istoric sau imaginar al poveștii. Teatrul este o artă care se desfășoară într-un “aici și acum” despre “atunci și acolo”. Această dualitate a planurilor temporale este un izvor de inspirație și reflecție artistică. Într-un alt context, fiecare element înconjurător are timpul său, ceea ce îi determină prezența în lume. Marele Timp este timpul universal care conține și guvernează timpul fiecărui element în parte.
Pentru mine, civilizația Cucuteni – a cărei influență se poate observa în această colecție – este începutul Marelui nostru Timp, al nostru ca Români. Sunt tributar acestor influențe și ele vor continua să existe și în colecțiile următoare. De altfel, seria Marele Timp nu se oprește aici. Am în gând să continui cu această temă, nu doar în lucrările mele de pictură ci și în proiectele teatrale.
Am ales să vorbesc despre lucrările mele de pictură printr-o instalație media în care am îmbinat muzica, coregrafia și imaginea video. Îi mulțumesc compozitorului și muzicianului Britanic Tyrrell JL care ni s-a alăturat interpretând la nai. El a înțeles forarte bine cum să ilustreze stările personajelor în mișcare și cum să accentueze dramatismul muzicii create de compozitorul și muzicianul Român Silent Strike; de altfel Tyrrell conducea cu inserturile de nai fiecare capitol al călătoriei în timp – așa cum am numit-o noi. De asemenea, le mulțumesc actrițelor Anca Doczi și Iulia Benze care se implică în orice proiect comun ca și cum ar fi propriul proiect. »
Care luptă e mai grea pentru un artist român? Cea din țară cu lipsa bugetelor pentru susținerea artei contemporane și lipsa unui public sau cea din Anglia cu acerba competiție de aici?
«Personal, cred că în România există atât fonduri pentru artă, cât și interesul publicului. Tinerii din România sunt foarte deschiși, curioși și activi în ceea ce privește arta contemporană și, mai ales, pictura. Eu aș traduce altfel problema fondurilor: sunt puțini artiști care să aibe uneltele potrivite pentru a accesa acele fonduri. De asemenea, există o anumită pasivitate în relațiile și colaborările dintre practicieni. Am observat la Londra cât este de important, atât din punct de vedere financiar cât și al prezenței în fața publicului larg, să faci parte dintr-o grupare de artiști. Și cât de importantă este echipa din spatele acestei grupări. Poate nu există încă în România experiența reală de a comunica cu publicul și un limbaj specializat de a atrage consumatorul de artă. Marketingul cultural trebuie luat mult mai în serios în România. Dar cunosc și povești de succes. În Londra nu mă sperie concurența în sine. Dacă ești la Londra, sau în orice capitală importantă a lumii, atunci ești oriunde ca artist. Îți formezi publicul tău. În schimb, aici este evidentă lupta între agenți și curatori. Ei determină atât importanța artistului cât și tendințele estetice.»
