Miliarde de euro trimise în țară de românii din diaspora. Câte autostrăzi se puteau face cu acești bani

Potrivit datelor publicate de către Eurostat, sumele trimise în țara anul trecut de către românii aflați în străinătate s-au ridicat la aproximativ 3 miliarde de euro, echivalentul a șase autostrăzi Lugoj-Deva.

În cazul României, transferurilor personale realizate de românii din străinătate către cei din țară s-au ridicat anul trecut la 2,977 miliarde de euro, dintre care 2,661 miliarde de euro din interiorul UE și 316 milioane de euro din afara UE.

Această sumă este echivalentul a 6 autostrăzi Lugoj-Deva, valoarea contractelor pentru cele 4 loturi (aproximativ 100 de kilometri) fiind de 2,24 miliarde de lei (aproximativ 477 milioane de euro), scrie Wall-Street.ro.

Anul trecut, statele membre care au înregistrat cele mai mari intrări de fonduri de pe urma transferurilor personale au fost Portugalia (3,6 miliarde de euro), România (trei miliarde de euro), Polonia (2,9 miliarde de euro), Marea Britanie (2,3 miliarde de euro) și Italia (două miliarde de euro).

În consecință, Portugalia (cu 3,1 miliarde de euro proveniți din interiorul UE), România (cu aproape 2,7 miliarde de euro din UE) și Polonia (2,5 miliarde de euro) se situează în topul țărilor care au înregistrat cele mai mari surplusuri de pe urma transferurilor personale de fonduri, în 2018, conform Agerpres.ro.

În ceea ce privește ieșirile de numerar, acestea au fost de 263 milioane de euro, dintre care 172 de milioane de euro au mers în interiorul UE și 91 milioane de euro în afară UE.

Un nou acord Brexit la orizont întărește lira sterlină. Cea mai ridicată valoare în raport cu euro

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fiica Andreei Esca a ajuns să deteste Londra: „Lumea e rece ca și vremea, mâncarea e scumpă și străzile nesigure”

Londra: Agent de securitate obliga fetele prinse că furau din magazin să întrețină relații sexuale cu el