in

Ministrul Raab: Frizeriile, pub-urile și restaurantele nu se deschid până în iulie

Locuitorii din Marea Britanie sunt avertizați că nu vor putea să meargă la frizer, la pub sau la restaurant până mai devreme de 4 iulie, potrivit declarației ministrului de Externe, Dominic Raab.

Oficialul a declarat pentru Sky News că în conformitate cu planul în trei faze al guvernului pentru relaxarea blocării din cauza pandemiei, cei care nu pot lucra de acasă vor fi încurajați să revină la muncă, începând de miercuri.

Raab a spus că această modificare „modestă” ar include doar muncitorii din construcții și pe cei care lucrează în fabrici. Lista completă a celor cărora se pot întoarce la muncă în această săptămână va fi publicată astăzi, 11 mai.

Boris Johnson a anunțat începerea ridicării restricțiilor: „Cei care nu pot lucra de acasă trebuie să meargă la muncă, dar nu cu transportul în comun”

În a doua fază a planului guvernului, care ar începe cel mai devreme la 1 iunie, este posibil ca unele magazine să se poată redeschide.

Cu toate acestea, ministrul Raab a confirmat faptul că frizeriile, pub-urile și restaurantele ar trebui să aștepte până în faza a treia, începând cu 4 iulie, cel mai devreme, pentru a începe să se redeschidă.

„Începând cu 4 iulie, cel mai devreme, vom avea în vedere alte sectoare care vor include industria hotelieră, dar va include, de asemenea, saloanele de înfrumusețare și frizeriile”, a declarat ministrul de Externe la Sky News.

Spre sfârșitul acestei luni, guvernul va aplica o perioadă de carantină de 14 zile pentru cei care intră în Marea Britanie, a mai spus acesta.

Datele pandemiei în Spania se agravează, mai multe infecții, mai multe decese, mai multe spitalizări și mai multe internări la terapie intensivă

Ministrul de Externe a confirmat, de asemenea, că guvernul urmărește „readucerea la școală a tuturor copiilor din școlile primare cu o lună înainte de sfârșitul anului școlar”.

Totuși, acest lucru va începe cel mai devreme la 1 iunie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
împărtăşanie

BOR nici nu vrea să audă de împărtășanie cu o linguriță de unică folosință: «Ortodoxia nu stă într-o linguriță»

Boris Johnson anunță creșterea amenzilor pentru încălcarea restricțiilor. Cea mai mare sumă poate ajunge la 3200 de lire sterline