Ministrul Teodorovici vrea LIMITAREA dreptului la muncă al românilor în străinătate. Cere permise de muncă pentru o perioadă limitată

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat în cadrul unei dezbateri Parlamentare, că dorește ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată de timp, pentru a evita o eventuală „ruptură”.

Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, potrivit Hotnews.

Ministrul Finanțelor a precizat că a ridicat problema și în fața miniștrilor de Finanțe din cadrul Uniunii Europene.

„Eu am ridicat problema asta și la nivelul colegilor mei, miniștrii de finanțe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci și întărești partea de Vest și lași restul de Europă din fel de fel de condiții, în afară”, a susținut ministrul Finanțelor.

Doar că soluția lui Teodorovici presupune limitarea dreptului de a lucra, care contravine principiilor pieței comune a Uniunii Europene.

„În ce sens? Iar văd știri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a explicat Eugen Teodorovici.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A introdus 21 de vietnamezi ilegal în Marea Britanie. Șoferul român spune că nu este vinovat

Londra. Nu există un plan B pentru Brexit