Medicii și cercetătorii încearcă să găsească un vaccin care să permită eradicarea pandemiei de Covid-19 sau, cel puțin, să o împiedice să provoace focare epidemice, precum cele care au loc în întreaga lume din ianuarie.
Dar, deși se lucrează la foc continuu pentru descoperirea unui vaccin, Organizația Mondială a Sănătății anunță că eficiența și siguranța trebuie să prevaleze.
Directorul pentru Sănătate al OMS, Mike Ryan, a dezvăluit într-un interviu acordat agenției EFE că oamenii „nu vor începe să fie vaccinați înainte de prima jumătate a anului 2021”, deoarece deși „ne grăbim cât de mult putem, asta nu înseamnă în niciun caz că vom face rabat atunci când vine vorba de „securitate medicală”.
„Deși este probabil să se obțină vaccinul definitiv până la sfârșitul anului 2020, va trebui să se efectueze cercetări suplimentare privind siguranța acestuia care vor putea dura câteva luni. Toate acestea reducând timpul la maximum și permițând populației generale să acceseze medicamentul profilactic în lunile de la jumătatea anului 2021.”
Reamintim că vaccinul Mordena (Statele Unite) și cel al Universității din Oxford sunt două dintre cele mai avansate de astăzi; Aici se află speranța finală a umanității de a găsi o armă împotriva Covid-19, care a provocat deja peste 620.000 de morți în întreaga lume.