Un român de 39 de ani a agresat patru polițiști în parcarea Spitalului din Ipswich. Potrivit Ipswich Star, Constantin Litricianu făcea parte dintr-un grup de mai multe persoane care se adunaseră acolo în urma morții unui membru al familiei.
Polițiștii l-au văzut pe Litricianu că se luase la bătaie și au decis să îl rețină, mai ales că sângera. Când au vrut să îi pună cătușele, românul a sărit la bătaie, i-a scuipat și i-a agresat pe polițiști. Pe unul dintre aceștia l-a lovit cu piciorul.
Toți cei patru ofițeri erau în uniformă la momentul incidentului.
Constantin, în vârstă de 39 de ani, a recunoscut patru infracțiuni de agresiune asupra unui ofițer de poliția și a fost condamnat la 34 de săptămâni de închisoare.