in

Români din Irlanda de Nord, ținta atacurilor xenofobe. Luați la pietre de 20 de huligani

romani irlanda de nord
Florentina Dimache

O familie de români care locuiește în Portadown, Irlanda de Nord, a declarat că „nu se mai simte în siguranță”, în urma unui șir de atacuri asupra casei lor.

Cel mai recent incident a avut loc sâmbătă seara, când casa familiei Dimache a fost atacată cu pietre și dovleci de aproximativ 20 de adolescenți. Cu altă ocazie, huliganii au forțat ușa de la intrare, pe care au rupt-o.

Poliția tratează hărțuirea ca pe o infracțiune motivată de ură și face apel pentru informații cu privire la acest atac, afirmând că această familie este „țintită în mod repetat de un grup de tineri”.

Florentina Dimache, care locuiește împreună cu cei doi copii ai ei, a declarat pentru BBC News, citat de Belfast Telegraph, că familia ei „nu a făcut nimic care să justifice vreun fel de probleme” și este vizată „pur și simplu din cauza naționalității”.

„Este foarte greu pentru că am venit aici doar pentru a lucra și pentru fiica mea”, a adăugat ea.

Irlanda de Nord. Amenințări șocante la adresa unei românce: „Îți pun benzină și îți dau foc. Vreau un loc fără străini”

„Îi place să fie aici, dar acum este foarte tristă și îmi spune: „Mamă, ne putem întoarce în România pentru că nu mai simt că vreau să rămân aici?”

Ea a spus că, într-o altă noapte, a dormit pe podea din cauză că nu a putut încuia ușa, după ce gașca de huligani a lovit-o atât de tare încât s-a rupt.

„Trebuia să-mi protejez copiii de la etaj – dacă se întâmpla ceva, eu eram prima aici, până când urcau la etaj”, a continuat ea.

Poliția spune că familia Dimache nu este singura din zonă care este supusă unor astfel de atacuri din partea acestor tineri. Potrivit poliției, aceștia au „intenția de a face viața insuportabilă pentru familiile din Portadown care vin aici să muncească și să caute o viață mai bună”.

„Nimeni nu are dreptul să comande unde ar trebui să locuiască cineva în funcție de rasă sau religie – aceasta este o crimă motivată de ură”, a comentat un purtător de cuvânt al poliției.

„Poliția nu va tolera acest comportament, nici comunitatea nu ar trebui. Portadown nu este un loc pentru ură.”

Cei care au informații despre incident, sunt rugați să sune la numărul 101, citând referința 1722 din 6.11.2021.


…Români din Irlanda de Nord, ținta atacurilor xenofobe. Luați la pietre de 20 de huligani…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 4]

bancă de alimente

Imagini ale sărăciei extreme: Cozi la băncile de alimente din Londra. „Ne întoarcem în timp”

Breaking News! Românii din Londra vor fi afectați. O line importantă de metrou se închide

Breaking News! Românii din Londra vor fi afectați. O linie importantă de metrou se închide