in

Români prinși cu țigări de contrabandă într-un microbuz de Marea Britanie

țigări contrabandă

Doi români au fost prinși cu țigări de contrabandă într-un microbuz care se îndrepta către Mare Britanie.

Potrivit Poliției de Frontieră din România, pe 16 noiembrie, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru a ieși din România doi bărbați, cu vârste de 34, respectiv 46 de ani, cu dublă cetățenie, română și ucraineană.

Aceștia călătoreau cu un microbuz înmatriculat în Ucraina și au declarat că se deplasează în Marea Britanie pentru a transporta colete cu diverse bunuri aparținând unor cetățeni ucraineni.

Mii de pachete de țigări de contrabandă care urmau să ajungă în UK, confiscate la Arad

Polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport. Astfel, au fost descoperite, ascunse, în cinci panouri metalice folosite pentru antifonare, 1.360 pachete cu țigări, provenite din Belarus.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 16.000 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele celor doi cetățeni se va începe urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

român ucis

Român de 24 de ani, ucis în Londra. Familia, sfâșiată de durere: „Vino acasă, băiatul tati!”

272 de imigranți care încercau să ajungă în Anglia, salvați în Canalul Mânecii

272 de imigranți care încercau să ajungă în Anglia, salvați în Canalul Mânecii