in

Șase proxeneți români, trimiși la închisoare. Exploatau tinere într-o rețea de bordeluri din toată Anglia

Șase proxeneți români au fost trimiși la închisoare după ce au fost găsiți vinovați de conducerea unui bordel în care exploatau tinere din România.

Banda făcea publicitate serviciilor sexuale ale tinerelor pe Internet și le muta pe acestea dintr-un oraș în altul.

Astfel, publicau un anunță în care o fată se numea „Bella” ca fiind nouă în orașul Blackpool, apoi o numeau „Kathy” și publicau același anunț pentru orașul Whitehaven.

Cei șase au fost luați de poliție după ce oamenii care locuiau pe o stradă din Blackburn au anunțat autoritățile cu privire la o casă unde credeau ei că se află un bordel.

Vecinii au spus că mulți bărbați veneau la adresă noaptea târziu sau la primele ore ale dimineții, iar din casă se auzeau zgomote. O anchetă a arătat că adresa de pe St Stephen’s Road figura într-o rețea de bordeluri deschise în Blackburn, Burnley și Preston și mai departe în Leeds, Bradford, Nottingham și Londra.

Regatul Unit a ajuns paradisul proxeneților și al traficului sexual din România

Cei șase s-au declarat vinovați de exploatarea comercială a mai multor femei într-un dosar care nu a fost susținut și de victime.

Românii fost condamnați la Preston Crown Court pe 25 noiembrie.

Polițistul care a condus ancheta, a declarat: „Această bandă le-a folosit pe aceste femei ca pe o marfă, fără a ține cont de bunăstarea lor sau de drepturile omului. Dovezile strânse de poliție au arătat clar că ei controlează femeile în scopul practicării prostituției.”

„Aș dori să mulțumesc comunității pentru ajutorul pe care l-a oferit în acest caz, care ne-a ajutat să îi aducem în fața instanței. Salutăm orice informație comunitară care ar putea ajuta la identificarea adreselor unde ar putea avea loc prostituția. Dacă bănuiți că are loc o activitate suspectă, vă rugăm să ne anunțați. Luăm în serios toate rapoartele și vom investiga amănunțit”, a mai spus polițistul.

Pedepsele pentru proxeneții români sunt următoarele

– Răzvan Zidaru, 30 de ani – 2 ani de închisoare

– Valentina Crețu, 31 de ani – 2 ani de închisoare

– Valentin Ghelase, 35 de ani – 21 de luni de închisoare

– Marius Șerban, 39 de ani – 21 de luni de închisoare

– Valentin Caraman, 38 de ani – 21 de luni de închisoare

– Mihaela-Diana Bărbieru, 32 de ani – 19 luni de închisoare

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

IPS Teodosie, în război cu Guvernul Orban: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”

VEZI VIDEO – Român de 19 ani, spaima șoselelor în Anglia. A condus cu aproape 300 km/h urmărit de poliție