Sovietizarea PSD Diaspora, probe de sinucidere politică a lui Dragnea

Deși n-a făcut absolut nimic în opoziție, PSD a crescut nejustificat de mult în sondajele de opinie, bazându-se pe greșelile tehnocraților manevrați de multinaționale și guvernele străine, care vor să vândă tot cea mai rămas din resursele țării către nomenklatura de la Bruxelles și Berlin. Dragnea a stat condamnat ca struțul cu capul în nisip și partidul a crescut pentru că nu au făcut cei de la putere nimic. Îmbătat de ”beția puterii” din sondaje ca și idolul social-democraților universali IV Lenin, liderul PSD a prins curaj și a întocmit lista pentru Diaspora în vederea alegerilor din 11 decembrie.

Aici a ieșit la iveală adevărata sa mască de aparatcik de tip sovietic a lui Liviu Dragnea. Trebuie să fi rupt de realitățile din Diaspora, de faptul că PSD a pierdut întotdeauna pe mâna românilor din străinătate, fiind perceput ca partidul comuniștilor și al corupților activiști rămași moștenire de la PCR, ca să propui un nume ucrainean primul pe lista PSD pentru Diaspora la alegerile parlamentare.



Lista de la Camera Deputaţilor este deschisă de un cetățean român din Republica Moldova, Veaceslav Şaramet, un fost lider TSD Chișinău. Nu că are nume malorus e problema, ci că nu reprezintă ideea de Diaspora. Liviu Dragnea nici acum după gafele lui Titus Corlățean și Victor Ponta de la alegerile trecute nu a aflat că Republica Moldova nu este Diaspora, ci al doilea stat românesc vremelnic rupt din trupul țării.

Trebuie să fi lipsit de orientare și obtuz politic să pui primul pe listă pentru Diaspora un nume de slav azi și să defilezi cu el la românii noștri din Paris, Madrid, Londra, Roma, Berlin, Viena sau Bruxelles? Sigur că vei da apă la moară celor care vor spune că PSD e partidul urmașilor comuniștilor, că propun un nume ucrainean primul pe listele pentru Diaspora, un cetățean care vine din Republica Moldova, deci nu are nicio legătură ombilicală cu Diaspora, adică cu românii care trăiesc în Europa de vest și pe continentul nord-american.

Republica Moldova nu este Diaspora, iar basarabenii sunt frații noștri din jurul graniței vremelnice de est. Pentru Diapora trebuia propus un candidat care trăiește cu adevărat în Diaspora! ”Gurile rele” spun că Veaceslav Șaramet ar fi fiul unui magnat moldovean ce mustește de bani și Dragnea ar fi în impas cu finanțarea pentru alegeri? Nu știu deocamdată dacă acest lucru e adevărat, poate să nu fie, dar pentru Diaspora social-democrații sigur au pierdut partida.

Românii din Diaspora fac alergie la numele cu rezonanță ruteană, din motive care nu le discut aici, iar faptul că PSD nu a promovat un candidat din mijlocul diasporenilor, eun minus pentru acest partid care riscă să piardă și cele doar câteva procente pe care le mai avea. Cu un candidat din Chișinău de la TSD Rep. Moldova nu poți cuceri Diaspora din Europa și SUA. Vinovat nu e Veaceslav, care putea candida fericit pentru Chișinău, ci Liviu Dragnea care nu știe ce înseamnă Diaspora pe hartă.

E începutul unui proces de destructurare a voturilor PSD în Diaspora și prima greșeală a lui Liviu Dragnea, ce pare rupt de realitățile românilor din străinătate, că va pierde alegerile în marile capitale europene și nu numai. Deja în Diaspora se vorbește de ”sovietizarea” partidului social-democrat, iar vestea circulă repede de la diasporeni înspre frații de sânge din țara mamă.

Ionuț Țene

Napoca News

Surprize, Surprize! Deputatul Aurelian Mihai, primul pe lista ALDE pentru diaspora, la Camera Deputaților

Președintele PSD Marea Britanie, a doua opțiune a partidului pentru Senat. Marian Văduva s-a implicat în campania lui Sadiq Khan

Secretar General PNL Marea Britanie, acuzații la adresa colegilor: „Pe listele pentru diaspora nu sunt persoanele propuse de noi”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexitul va fi dezbătut în Parlament. May: „Decizia de ieșire din UE este în sarcina guvernului”

Cântărețul american Bob Dylan a primit Premiul Nobel pentru Literatură. Mircea Cărtărescu, supărat