Stanoevici despre moțiunea împotriva sa: „Nu doar simplă, ci mai ales lipsită de substanță”

Camera Deputaților a dezbătut, luni,moțiunea inițiată de PNL și PDL intitulată “Românii de pretutindeni – victimele unui actor netalentat şi dezinteresat”. Principalele puncte din cadrul moțiunii au fost: Un ministru care nu-şi cunoaşte prerogativele nici după 7 luni de mandat; Minciuna nu ţine locul proiectelor pentru Diaspora; Ministrul delegat pentru o campanie electorală pretutindeni; Ministrul priceput la dublat costuri; Domnul Stanoevici nu cunoaşte drepturile fundamentale al românilor.

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a răspuns tuturor acuzațiilor care i s-au adus, începutul discursului referindu-se chiar la titlul moțiunii: ”Autorii moțiunii – într-un limbaj suburban și de-a dreptul deplasat pentru un document menit a fi adus în atenția Parlamentului României – își încep „pledoaria” printr-o acuză de-a dreptul jenantă pentru ei: sunt actor, așadar aș fi necorespunzător pentru a reprezenta interesele românilor de peste hotare”.



”Sunt mândru de vocația mea, în care dialogul inteligent, empatia și respectul pentru public sunt calități esențiale. Sunt mândru de breasla mea, o breaslă care – la nivel național și internațional – a permis unor personalități să pășească pe scena politică cu siguranță și cu responsabilitate” a adăugat ministrul.

Stanoevicia reproșat, la rândul lui, activitatea foarte slabă în diaspora a celor care îi aduc acuzații: ” Ar putea suna comic, dacă nu ar fi extrem de cinic și de trist, faptul că oameni care au adus milioane de români în situația de a-și părăsi țara în căutarea unui destin mai bun, oameni care au avut la îndemână toate instrumentele pentru a-și sprijini conaționalii de departe și care nu au făcut ABSOLUT NIMIC în acest sens, își pun astăzi iscălitura pe acest document.

Această constatare ridică multiple semne de întrebare:

  • Cât de bine cunosc inițiatorii moțiunii comunitățile românești din diaspora și problematica acestora?
  • Sau au semnat domniile lor, cu nonșalanță, un document din care nu pricep mare lucru și despre care știu doar atât: că servește unor meschine interese politice?
  • Cine a documentat aceasta „creatie literara” și din ce surse, atâta timp cât totul pare însăilat din zvonuri, anecdote și citate – multe incorect și trunchiat preluate – din materiale de presă?
  • Cum se face că niciun parlamentar de diaspora nu a semnat această moțiune, așadar nu a subscris la acuzele penibile și lipsite de substanță pe care le conține?
  • Este cazul să presupunem, oare, că parlamentarii de diaspora au refuzat să își pună iscălitura pe un material pe care îl recunosc că fiind fabulație și neadevăr”.

În privința acuzațiilor legate de lipsa activității în folosul comunităților de români din afara țării, ministrul a răspuns: ”În anul 2014 (deci pe durata mandatului Bogdan Stanoevici), Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) finanţează 232 de proiecte, în valoare totală de 7.633.123 lei. Anul acesta, peste200 de asociaţii, fundaţii şi organizaţii româneşti din străinătate şi din România, care dezvoltă programe, proiecte sau acţiuni în sprijinul românilor de pretutindeni beneficiază de sprijinul DPRRP. În baza aceleiaşi legi, acordarea de finanţări nerambursabile se face pe baza evaluării programelor, proiectelor sau acţiunilor propuse de asociaţiile românilor de pretutindeni, prin depunerea unei cereri de finanţare în cadrul sesiunilor anuale organizate în acest sens.”

Legat de lipsa întâlnirilor cu români di diaspora, Stanoevici a replicat: ”Ceea ce este cu adevărat supărător estedisprețul cu care acești domni vorbesc despre oamenii cu care am avut bucuria să mă întâlnesc în comunitățile românești sau la evenimentele organizare de DPRRP, oameni pe care domniile lor îi califică drept „instruiți să fure și să fraudeze votul românilor din Diaspora”. Cât despre vizitele mele în comunitățile românești, autorii moțiunii pot să consulte site-urile MAE, DPRRP și paginile de social media aferente ori să parcurgă ziarele online ale diasporei și vor descoperi identitatea și impresiile celor cu care m-am întâlnit.”

”Pentru orice om politic responsabil, a-i cunoaște pe cei în serviciul cărora te afli este o obligație – se pare însă că mă fac „vinovat” și de acest lucru în ochii domnilor din Opoziție. Faptul că vreau să înțeleg la fața locului cum trăiesc, cum muncesc și cu ce probleme se confruntă românii din diaspora,deranjează. Faptul că vreau să văd cum sunt puse în practică proiectele susținute de DPRRP, deranjează. Faptul că inițiez dialoguri constructive cu autoritățile locale și centrale din țările în care trăiesc comunități de români, deranjează.

De fapt, pe oponenții mei îi deranjează că am posibilitatea să aflu – de la sursă, de la românii din diaspora – cât de uitați și de lipsiți de sprijin s-au simțit în anii guvernărilor anterioare.” a spus Bogdan Stanoevici.

În legătură cu organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni, Stanoevici a precizat următoarele. ”Vârful absurdului se atinge abia atunci când moțiunea ajunge la tema organizării Congresului Românilor de Pretutindeni.Timp de 7 ani de la votarea legii 299, acești domni nu au mișcat un deget pentru organizarea acestui Congres, iar acum devin cei mai aprigi comentatori ai celor care inițiază organizarea lui, ÎN RESPECTUL DEPLIN AL LEGII ȘI AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI!

Sunt acuzat că mă substitui Parlamentului, în organizarea acestui eveniment – ceea ce uită acești domni este că există DOCUMENTE CLARE ȘI O CORESPONDENȚĂ ÎNDELUNGĂ ȘI SERIOASĂ între instituții, care dovedesc contrariul.

DPRRP și MAE nu au făcut decât să propună, la cererea Birourilor reunite ale celor doua Camere, un posibil buget și o posibilă metodologie pentru acest eveniment, achitându-se admirabil de această sarcină. Faptul că, în interiorul instituției în cadrul căreia funcționează – Parlamentul României, acești domni NU reușesc să se orienteze și să comunice, spune foarte multe despre capacitatea lor de a onora propriile sarcini si misiunea pe care alegătorii le-au încredințat-o odată cu votul care i-a dus acolo.

Cinismul lor însă nu cunoaște limite și, după ce își manifestă vehement – în comisiile parlamentare – dorința de a amâna Congresul, vin acum să spună că nu există nevoie mai mare decât cea de a organiza cât mai urgent acest eveniment – aiuritor și foarte trist!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deputatul Dolha, PNL: „Când spuneți adevărul, domnule ministru Stanoevici?”

Londra, copiii din comunitate sunt așteptați să se înscrie pe lista lui Moș Crăciun