in

Tânără româncă ucisă și abandonată într-un container de gunoi. Criminalul va fi închis pe viață

Criminalul care a ucis-o pe românca Lidia Pascale și apoi i-a băgat cadavrul într-un container de gunoi pe care l-a abandonat pe stradă a fost condamnat la închisoare pe viață. El va sta în spatele gratiilor minim 19 ani, scrie publicația Express & Star.

 

Matthew Cherrington a fost condamnat de Birmingham Crown Court, după ce, pe 19 mai, juriul l-a găsit vinovat de uciderea Lidiei Pascale, în noiembrie 2014. Potrivit sursei citate, criminalul a negat faptul că el ar fi omorât-o pe tânăra de 26 de ani.



Corpul femeii a fost găsit la aproximativ o lună după comiterea crimei, într-un container de gunoi, la 100 de metri de casa ucigașului, din High Street, West Bromwich.

Potrivit instanței, Lidia Pascale era prostituată și a fost văzută ultima oară pe 19 noiembrie 2014 când intra în casa lui Cherrington. Ea aranjase o întâlnire cu acesta prin SMS.

La proces a fost evidențiat faptul că ucigașul i-a aplicat victimei 11 lovituri în cap cu un obiect contondent, ceea ce a demonstrat, în opinia juraților, că acesta a vrut să omoare.

De asemenea, la pronunțarea sentinței de închisoare pe viață s-a avut în vedere faptul că Matthew Cherrington nu a arătat remușcări pentru ceea ce a făcut, iar probele împotriva sa au fost copleșitoare, mai scrie Express & Star.

Corpul Lidiei Pascale a stat o lună în containerul de gunoi


Spre exemplu, pe containerul de gunoi și sacul de gunoi pus deasupra pentru a masca victima, au fost găsite amprentele sale, precum și urme de ADN pe niște foițe de țigară.

Mai mult, Cherrington a vândut mobilul victimei la un magazin din West Bromwich și a încercat să acopere petele de sânge din casă cu vopsea, lucru ce nu i-a reușit în totalitate.

Procurorul a remarcat, de asemenea, intenția lui Cherrington de a ucide, precum și faptul că victima a fost conștientă de atac, dovadă fiind rănile de la mâini provocate în timp ce încerca să se apere. El a cerut pedeapsa maximă.


O româncă a dispărut din West Bromwich. Persoanele care au informații sunt rugate să contacteze poliția!

Trupul româncei dispărute în West Bromwich a fost găsit într-un tomberon de gunoi

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ce am lăsat și ce am găsit: update despre România

Deputații au dublat alocațiile copiilor