Menu

Test PCR negativ OBLIGATORIU la intrarea în România. ATENȚIE! Testul nu te scutește de perioada de carantină

Prezentarea unui test PCR negativ va fi obligatorie la sosirea în România din 12 februarie, dar copiii sub 3 ani, persoanele care au primit de cel puțin zece zile a doua doză de vaccin şi cele care s-au vindecat de Covid nu au nevoie de test. Și alte categorii sunt exceptate, a decis Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

CNSU a aprobat joi lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat. Persoanele care sosesc în România din aceste state trebuie să prezinte un test PCR negativ efectuat de cel mult 72 de ore. Pe lângă testul negativ prezentat la intrarea în țară, cetățenii sunt obligați să stea în carantină cu posibilitatea de a ieși din carantină după zece zile dacă în a opta zi efectuează un nou test PCR care este negativ.

Potrivit hotărârii CNSU, sunt exceptați de la această măsură copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani; persoane care au făcu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea rapelului și persoanele care au fost confirmate pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară.

Testare în masă în Anglia, pentru depistarea persoanelor infectate cu varianta sud-africană a coronavirusului

Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze, se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării, potrivit CNSU.

Regula carantinei pentru statele din lista galbenă se aplică de la 24 de ore de la anunțarea listei galbene. Regulile referitoare la test se aplică din 12 februarie pentru ca persoanele care fac obiectul noii reglementări să aibă timp să afle despre regula testului.

Alte categorii exceptate

• conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

• conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

• conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

• piloții de aeronave şi personalul navigant;

• membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și membrii familiilor acestora;

• personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

• personalul navigant maritim și fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităților competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

• personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

• lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version