”Nu mai votați groparii din partide”, un candidat independent din diaspora are nevoie de votul românilor din Anglia

Viorel Boldiş, te-ai hotărât să candidezi independent pentru Senatul României. Care sunt motivele care te-au determinat să iei această decizie?

« Motivele sunt diverse, dar cred că cele mai importante sunt cele de ordin tactic. Suntem conştienţi cu toţii că singurele partide care pot fi sigure de trecerea pragului electoral de 5% sunt PSD, PNL, UDMR (cu ajutorul dat de Ponta în anii trecuţi), şi eventual MP a lui Băsescu, adică aceiaşi gropari ai României din toţi aceşti ultimi 26 de ani.

Şanse ar mai avea USR, noul partid al lui Nicuşor Dan. Eu intenţionam să candidez într-o alianţă formată din PP – LC şi alte mici partide aşa zis naţionaliste, dar, deocamdată această alianţă nu s-a finalizat. Între timp a apărut de această parte a scenei politice, Marian Munteanu, care a dat un pic peste cap toate calculele micilor partide cu iz naţionalist. Dar şi Alianţa Noastră a lui Marian Munteanu este în umbră deocamdată. Dacă toate aceste noi şi mici partide naţionaliste ar reuşi să se unească, sau măcar să formeze o alianţă electorală, probabil ar avea şanse să treacă pragul electoral, însă mi-e teamă că acest lucru nu se va întâmpla. Partide mici, orgolii mari, din păcate. Apoi ar mai fi Partidul România Mare, care, cu ajutorul lui Ion Coja, încearcă o revenire şi ar putea crea o surpriză.

A candida independent este mult mai dificil, dar, în acelaşi timp ai o libertate totală, ori eu chiar am nevoie de aşa ceva. În sfârşit, mi-am calculat toate şansele şi am ajuns la concluzia că cele mai multe probabilităţi de a fi ales le am candidând independent, bineînţeles excluzând candidatura pe listele groparilor României.»



Să presupunem că vei fi ales senator independent în circumscripţia 43, adică cea a Diasporei. Crezi că din postura de independent vei reuşi să îţi aduci aportul la schimbarea relaţiilor în bine dintre statul român şi Diaspora?

« Da, cred. Mai mult, sunt convins că am mai multe şanse să întreprind ceva fiind independent. Hai să vedem ce au făcut în aceste ultime legislaturi deputaţii şi senatorii aleşi în Diaspora pe listele groparilor, adică cele ale PSD, PNL şi afiliaţii de ocazie. Nimic. Un mare zero au făcut. De ce? Simplu, pentru că partidele din România nu sunt absolut interesate de noi. Doar de banii noştrii sunt interesate. Nici măcar acuma, după ce au văzut cum Diaspora a hotărât pur şi simplu alegerea ultimului preşedinte. Dimpotrivă, motivând introducerea votului prin corespondenţă, au complicat în aşa fel lucrurile, că la alegerile din această toamnă este foarte probabil ca românii din Diaspora care vor vota să fie mai puţini decât cei care au votat la ultimele alegeri parlamentare, adică cele din 2012. Iată de ce, cred eu că din postura de independent voi putea face mai mult.»

De câte semnături ai nevoie pentru a putea candida independent?

« Legea spune în felul următor: candidaţii independenţi au nevoie de un număr de semnături de susţinere egal cu 1% din numărul electorilor înscrişi în registrul electoral în circumscripţia în care candidează, dar nici într-un caz mai puţin de 1000 de semnături. În circumscripţia noastră, adică 43, până acuma s-au înscris în registrul electoral mai puţin de 2000 de electori, deci 1%, deocamdată, ar însemna mai puţin de 200 de semnături. Dacă numărul înscrişilor nu va depăşi 100 000 de mii, şi nu cred să depăşească, voi avea nevoie de minimum 1000 de semnături. Nu sunt multe, dar nici puţine, ţinând cont de dificultăţile adunării semnăturilor în Diaspora, mai ales că acestea trebuiesc prezentate în original. Adică, cine vrea să mă susţină şi să semneze, trebuie să semneze pe o listă, iar acea listă va trebui să ajungă la mine în original. Pe profilul meu de facebook voi explica toată metodologia de urmat.»

Dacă te-ar vota toţi cei care ţi-au citit sau ascultat poeziile, sau ţi-au dat like pe facebook, nu ai avea nicio problemă să fii ales. Crezi că se va întâmpla asta?

« Sper! Eu cred că important este pentru mine în acest puţin timp care mai rămâne până la alegeri, să fac în aşa fel încât candidatura mea ca independent să ajungă la urechile cât mai multor români din Diaspora care mi-au citit poeziile, sau, mă rog, a celor care mă cunosc. Biletul meu de vizită sunt poeziile mele. În aceşti ultimi ani am primit sute, dacă nu mii de îndemnuri de a candida.

Campania mea electorală în asta trebuie să consiste: în a reuşi să informez cât mai mulţi români de candidatura mea şi să-i conving să meargă la vot. Nici într-un caz nu voi arunca cu pietre în Badea sau Aurelian Mihai, sau ceilalţi candidaţi ai groparilor, deoarece nu este nevoie.

Marea majoritate a românilor din Diaspora a înţeles de-acuma ineficienţa lor. Voturile pe care le vor mai primi ei, din păcate, sunt voturile garantate de maşinăria lor electorală, maşinărie despre care aţi scris şi voi în Gazetă de multe ori. Aşa că, bătălia noastră electorală, a celor independenţi, constă în a convinge cât mai mulţi români din Diaspora să voteze. Cu cât vom vota mai mulţi, cu atât şansele noastre, a celor din afara partidelor, sunt mai mari, iar ale lor scad. Românii din Diaspora, şi nu numai, au înţeles de-acuma reaua voinţă a partidelor din România în ce ne priveşte pe noi, cei din străinătate.

Este timpul ca cineva dinafara partidelor corupte să intre în Parlament şi să dea tonul unei alte muzici, cea a corupţilor ne-a adus pe toţi în buza prăpăstiei. Ştiu, cu o floare nu se face primăvară, dar, şi simplul fapt al unei flori în mijlocul unor buruieni e semn de încântare şi renaştere.»

G.R.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rareș Bogdan reacționează la „drăcuiala” lui Dan Mihalache: „Nici măcar în glumă nu a fost o asemenea exprimare”

Român arestat pentru o fraudă de 20 de milioane de lire sterline