in

Elena Udrea – în cătuşe la ICCJ



Elena Udrea a fost adusă, miercuri, 11 februarie, din arest, la instanţa supremă, unde se judecă cererea procurorilor DNA de arestare a deputatului PMP, în dosarul Microsoft.

Potrivit Mediafax, la intrarea în sediul ICCJ aceasta a repetat gestul de a duce degetul arătător la nas, pe care l-a făcut şi în plenul Camerei Deputaţilor.

Deputatul PMP Elena Udrea a fost adusă cu o dubă a Poliţiei la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde la ora 14.00 este programată şedinţa în care se judecă propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Elena Udrea avea cătuşe la mâini când a fost scoasă din maşină, iar înainte de a intra în sediul ICCJ a repetat gestul de a duce degetul arătător de la mâna dreaptă pe nas, pe care l-a făcut şi luni, în plenul Camerei Deputaţilor, când se discutau cererile DNA de avizare a urmăririi, reţinerii şi arestării deputatului PMP.

SOV: Udrea este amanta lui Băsescu din 2005

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA. Acuzațiile: spălare de bani și fals în declarații de avere

foto: Mediafax

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis în Parlamentul României: «Este datoria mea să mă asigur că dreptul fundamental la vot al tuturor românilor este respectat»

Iohannis la Paris: ”Contribuţia românilor la construcţia europeană are un sens foarte concret”