in

Cum se poate obține o CARTE DE IDENTITATE fără să vă deplasați în ROMÂNIA

Cetățenii români aflați în străinătate care nu dețin Carte de Identitate românească valabilă (din cauza expirării, furtului, deteriorării, schimbării numelui sau a domiciliului), pot efectua la un Consulat românesc o procură specială de delegare pentru obținerea unei noi Cărți de Identitate (serviciu pentru care nu se percep taxe consulare), fără a fi nevoie să vină în țară.

Depunerea cererilor se face numai pe bază de programare prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa https://www.econsulat.ro/.

A. Ce trebuie să facă solicitantul

Solicitantul trebuie să facă o procura specială pe numele unei persoane din România care va face demersurile necesare, în locul său, la serviciul de evidență a populației, care poate fi autentificată doar de o misiune diplomatică sau oficiu consular al României.

În momentul în care se face cererea pentru procura specială în vederea eliberării Cărții de Identitate, solicitantul are obligația de a face o programare la oficiul Consular și de a merge personal la ghișeu, unde trebuie să prezinte următoarele documente:

  • act de identitate românesc valabil (pașaport, titlu de călătorie sau buletin de identitate, în original şi 3 copii);
  • 5 (cinci) fotografii color identice și de dată recentă (dimensiune 3 cm/4 cm, cu o bandă albă jos de 7 mm la bază);
  • datele de identificare ale persoanei împuternicite (carte de identitate), de preferat o copie.

Dacă solicitantul nu are nici carte de identitate nici pașaport valabil, va trebui să solicite în prealabil eliberarea unui titlu de călătorie, document care va fi folosit pentru autentificarea procurii speciale.

Cât timp mai putem intra cu buletinul în Marea Britanie: începe numărătoarea inversă

B. Ce trebuie să facă persoana împuternicită

– Persoana împuternicită trebuie să prezinte la serviciul de evidență a populației din România următoarele documente, în original:

– procura eliberată de misiunea diplomatică împreună cu două poze (stampilate);

– certificat de naștere (al persoanei care face CI);

– certificat de căsătorie/divorț, după caz (al persoanei care face CI);

– cartea de identitate expirată/deteriorată (a persoanei care face CI, dacă nu este pierdută, furată sau distrusă);

– dovada de domiciliu (declarație de luare în spațiu, contract de proprietate, etc.)

Dacă solicitantul are copii minori și acesta își schimbă domiciliul, este recomandat să se prezinte și certificatele de naștere ale minorilor pentru operarea modificărilor cu privire la domiciliul acestora.

Minorii care au împlinit 14 ani, aflați în străinătate și care, din motive obiective (se află la studii, urmează un tratament care nu permite întreruperea acestuia etc.) nu se pot prezenta în România pentru solicitarea primei cărți de identitate, pot depune cererea, însoțită de celelalte documente necesare, la Ambasada sau oficiul consular al României din statul unde se află temporar. Cartea de identitate se eliberează doar în România.

În cazul în care minorul are nevoie de o nouă carte de identitate (ex. vechiul document a fost pierdut), poate solicita eliberarea unei noi cărți de identitate prin împuternicit cu procura speciala. La autentificarea procurii, minorul trebuie să fie asistat de unul dintre părinți. Mai multe detalii despre actele care trebuie prezentate de persoana împuternicită pentru obținerea cărții de identitate, precum și alte informații utile sunt disponibile pe pagina de internet a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date: http://depabd.mai.gov.ro/documente_necesare.html.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 4]

Ce făceau studenții musulmani de la un colegiu islamic, în timpul meciului Anglia-Danemarca. Un videoclip care îți va tăia respirația

Ce a pățit un român din Anglia atunci când autoritățile britanice au aflat că exploata minore pentru sex în România