in

Grigore Leșe, într-un spectacol al renașterii tradiției românești la ICR Londra

Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Românești, ICR Londra va găzdui o seară dedicată tradiției românești al cărei invitat special va fi etnologul maramureșean Grigore Leșe.

Caracterizat drept „bardul cel mai iubit al României” pe site-ul Institutului Cultural Român din Londra, Grigore Leșe va susține un spectacol în cadrul expoziției „Măiastra – Povestea nespusă a Bluzei Românești”.

Potrivit ICR Londra, Grigore Leșe a contribuit la conservarea și punerea în largă circulație a unora dintre cele mai vechi și parțial uitate tradiții muzicale din România rurală.



Repertoriul său este format din cântece vechi din Transilvania, parte a riturilor străvechi ale țăranului român.

Grigore Leșe este și profesor la Universitatea din București. El militează pentru conservarea folclorului și a modului de viață românesc, autentic.

“Măiastra – Povestea Nespusă a Bluzei Românești” este, potrivit ICR Londra, o expoziție care se concentrează pe bluza românească (“IA”), ca simbol al identității românești.

Prezentarea iei este însoțită de fotografii celebre ale Reginei Maria a României îmbrăcată în costum tradițional românesc, precum și o selecție de obiecte, desene și modele de modă inspirate de bluza românească.

Tradițiile populare românești, în pericol. Daniel Leș: Casele vechi sunt transformate în mobilă pentru străinătate

Expoziția este un proiect al colaborării dintre GALATECA, Galeria de Artă Contemporană și Design din București, Institutul Cultural Român și Muzeul Horniman din Londra.

Evenimentul va avea loc pe 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X8PH.

Expoziția va continua până pe 16 februarie și va fi deschisă de luni până vineri, între orele 10.00 și 17.00.

Intrarea este libera, dar locurile sunt limitate, putând fi rezervate pe Eventbrite.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Vama Nădlac, sufocată de zeci de mii de maşini. Românii care doreau să intre în Ungaria au așteptat trei ore

Nigel Farage, UKIP: Medicii care nu vorbesc bine limba engleză să fie dați afară