in

Secțiune de carte românească la biblioteca din Willesden Green, din Brent

Biblioteca Willesden Green din Brent, zonă din Londra unde locuiesc cei mai mulți români, va inaugura o secțiune de carte românească.

Este vorba despre 100 de volume, donate de Biblioteca Națională a României. Din donație fac parte perele marilor clasici ai literaturii române, volume pentru copii, dicționare, manuale pentru învăţarea limbii române, albume de fotografie și cărţi de călătorie, precum și traduceri în limba engleză din cunoscute cărți românești, potrivit dcnews.ro.

biblioteca



Secțiunea românească a Bibliotecii Willesden Green, prima de acest tip din Londra, va fi accesibilă atât diasporei românești, ca o modalitate de prezervare a identității cultural-lingvistice a românilor care trăiesc departe de țară, dar și britanicilor interesați de România și de cultura română, precum și celor care vor să învețe limba română sau pot citi deja în românește.

Secțiunea românească, ce va ocupa un perimetru distinct în cadrul Bibliotecii din Brent, va fi inaugurată sâmbătă, 14 ianuarie, într-o ceremonie la care vor participa Bhagwanji Chohan, vice-primar al Brent Council însărcinat cu relația cu minoritățile, Octavian Gordon, directorul Bibliotecii Naționale a României și Dorian Branea, directorul Institutului Cultural Român la Londra.

Ceremonia de deschidere va fi urmată de un eveniment comunitar, destinat celor mici. Îndrăgita poveste „Ursul păcălit de vulpe” de Ion Creangă va fi citită în limbile română şi engleză, pentru a-i familiariza pe copiii altor comunități prezenți la eveniment cu poveştile româneşti.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român din Londra în colaborare cu Ambasada României, Biblioteca Națională a României, Consiliul din Brent, Biblioteca Willesden Green şi Romanians Love Books.

Librăria Cărți Românești din Londra a devenit EUROPEANĂ. Adrian Chiriță: ”Acum livrăm în 27 de țări UE”

Prima librărie on-line cu cărți românești pentru comunitatea din Marea Britanie

Librăria Cărți Românești – nouă luni de activitate

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scandal între Merkel și May pe libera circulație în UE. Merkel: „Acceptați sau nu veți avea acces la piața unică”

Theresa May dă vina pe presă pentru prăbușirea lirei sterline. Liberal-democrații: „Cum deschide May gura, cum pică lira”