in

Autoritățile britanice nu permit repatrierea trupului canotorului Tudor Simionov ucis de Revelion la Londra

Apropiații lui Tudor Simionov doreau să-l înmormânteze pe 28 ianuarie, dar autoritățile din Marea Britanie nu permit  repatrierea corpului neînsuflețit, potrivit Prosport.

Până în acest moment, anchetatorii care se ocupă de caz nu au reușit să ajungă la o concluzie privind crima din noaptea dintre ani, iar pe 7 februarie dosarul va fi redeschis, potrivit Poliției Metropolitane.

Asta înseamnă că familia fostului canotor român va mai avea de așteptat până la momentul în care va putea aduce în tara sicriul cu corpul neînsuflețit. 7 februarie este doar o dată estimativă, pentru că dosarul poate suferi alte amânări.

Imediat după crima cumplită petrecută în Londra, prietenii și apropiații s-au oferit să plătească cei 7.000 de euro necesari pentru repatriere, dar familia a decis că va suporta suma, în contextul în care statul român nu poate ajuta cu nimic în cazul românilor decedați în străinătate.

Simionov plecase din România pentru a urma cursuri de masterat, visul său fiind acela de a deveni CEO, după cum a povestit pentru ProSport Ani Mironov.

Tudor Simionov a fost ucis la Londra, în noaptea dintre ani, în jurul orei ocale 5:30, pe 1 ianuarie. Românul a încercat să oprească un grup de indivizi care a vrut să intre cu forța la o petrecere privată exclusivistă. Potrivit înregistrărilor cu telefonul mobil predate Poliției Metropolitane, Tudor s-a luptat cu nouă agresori înainte de a fi înjunghiat în piept, mortal, chiar la intrarea clădirii din Mayfair, una dintre cele mai scumpe zone din Londra.

De curând, ziarele din Marea Britanie au lansat informația că principalul suspect în cazul crimei ar fi fugit în Iordania.

Ossama Hamed şi Nor Aden Hamada sunt foarte periculoși și trebuie opriți. Nu voi specula în privința locului în care ar putea fi, dar vă asigurăm că lucrăm pentru a stabili dacă încă sunt în ţară sau dacă eu plecat în afară. Le vom da de urmă”, a declarat Inspectorul Garry Moncrieff, conform BBC, în momentul în care polițiștii aveau primele piste.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brexit: Parlamentarii conservatori vor să o trădeze pe Theresa May. Se poate ajunge la oprirea Brexit

Londra: Guvernul ia în calcul Legea Marțială în cazul unor tulburări sociale cauzate de Brexit